Opțiune

Thereau nu dă Franța pentru Steaua



Thereau crede că revenirea la Steaua ar fi un pas greșit
Thereau crede că revenirea la Steaua ar fi un pas greșit

Atacantul francez Cyril Thereau, aflat în dizgrație la Anderlecht Bruxelles, a declarat că s-ar putea întoarce oricând în România, dar preferă să meargă în Franța sau în altă parte, deoarece rămâne ambițios, informează cotidianul belgian La Derniere Heure. „Sigur că mă simt vizat chiar dacă antrenorul nu a făcut nominalizări pentru plecări. Este trist. Am marcat trei goluri cu Groningen, m-am antrenat bine și 45 de minute într-un amical au fost suficiente pentru a intra iar în dizgrație. Asta reflectă ce s-a întâmplat în tur. Este nevoie de vinovați mereu și, ca din întâmplare, eu sunt mereu cel arătat cu degetul. De acord, nu am fost Cyril care a jucat cu Steaua în Liga Campionilor. Explicați-mi cum cineva îmi poate retrage creditul doar după un amical? După atâtea critici, niciun club nu va dori să plătească suma cerută pentru mine. Mă pot întoarce în România, dar rămân ambițios, prefer să merg în Franța sau în altă parte. În orice caz, nu mă întorc la Steaua, unde sunt probleme financiare”, a spus Thereau. Referindu-se la situația lui Thereau, antrenorul echipei Anderlecht, Ariel Jacobs, a afirmat că încă un atacant nou la echipă nu ar fi un lux.
Thereau a fost și în atenția Stelei în această iarnă, chiar el declarând la un moment dat că și-ar dori să revină în Ghencea. Thereau a venit la Steaua de la Charleroi în august 2006, pentru suma de 700.000 de euro și a plecat la Anderlecht Bruxelles în iunie 2007, contra sumei de 2,9 milioane de euro.



Recomandări