Sărbătoarea Recunoștinței (Thanksgiving) reprezintă subiectul central al unui articol postat marți pe site-ul revistei National Geografic, care are subtitlul „Masa de Ziua Recunoștinței: Rețeta unei come alimentare?”, în care sunt prezentate o serie de mituri și de adevăruri, dar și date statistice.
Ingredientele-cheie pentru meniul Zilei Recunoștinței sunt carnea de curcan și sosul de merișor.
Aproximativ 254 de milioane de curcani au fost crescuți pentru a fi sacrificați în Statele Unite în 2012, în creștere cu 2% față de totalul din 2011, potrivit Serviciului de Statistică din cadrul Departamentului Național pentru Agricultură din Statele Unite. În 2011, valoarea comercială a acestor păsări a fost de peste 5 miliarde de dolari.
Circa 46 de milioane de curcani au ajuns în cele din urmă pe mesele americanilor, cu prilejul acestei sărbători, în 2011, reprezentând 334 de milioane de kilograme de carne, potrivit estimărilor furnizate de Federația Națională a Curcanului.
Minnesota este principalul stat american producător de curcani, urmat în acest top de Carolina de Nord, Arkansas, Missouri, Virginia și Indiana.
Cele șase state americane furnizează împreună peste două treimi din păsările crescute pentru această sărbătoare în Statele Unite, potrivit datelor furnizate de Census Bureau.
Fermierii americani au cultivat, totodată, în 2012, 348 de milioane de kilograme de merișor, care, precum curcanul, își are originea în America. Principalele două state producătoare de merișor sunt Wisconsin și Massachusetts.
Americanii au cultivat în acest an și 1,22 miliarde de kilograme de cartofi dulci – cei mai mulți în Carolina de Nord, Mississippi, California și Louisiana – și peste 499 de milioane de kilograme de dovleci.
Illinois, California, Pennsylvania și Ohio sunt statele unde se obțin cele mai mari producții de dovleci din Statele Unite.
„Coma alimentară de Ziua Recunoștinței”
Însă americanii care mănâncă prea mult la masa de Ziua Recunoștinței vor avea de plătit un preț pentru această abundență: „coma alimentară de Ziua Recunoștinței”. Oboseala cauzată de o masă prea îmbelșugată poate fi un fenomen real, însă ea oferă pe nedrept curcanului o reputație proastă.
Contrar miturilor din cultura americană, concentrația de aminoacid organic triptofan existentă în carnea de curcan nu este factorul ce se face vinovat de instalarea stării de moleșeală.
În schimb, oamenii de știință dau vina pe alcoolul consumat în această zi specială și pe dorința de relaxare a oamenilor după mai multe zile stresante la locul de muncă.
Ce se afla în meniul primelor mese de „Thanksgiving”?
Se cunosc puține lucruri despre prima masă de Ziua Recunoștinței din colonia Plimoth (Plymouth), organizată în octombrie 1621, la care au participat 50 de coloniști englezi și aproximativ 90 de amerindieni din tribul Wampanoag, pe teritoriul actualului stat Massachusetts.
Se știe însă că amerindienii Wampanoag au ucis cinci căprioare pentru acest festin, iar coloniștii au împușcat găini sălbatice – care ar fi putut fi de fapt gâște, rațe sau curcani. Câteva preparate din porumb indian au fost și ele servite la acea masă.
Jennifer Monac, purtătoare de cuvânt a muzeului Plimoth Plantation, susține că mesenii și-au suplimentat prânzul – alcătuit din carne de vânat și păsări – cu pește, raci, scoici, nuci și făină de grâu, dar și cu legume, precum dovleci, dovlecei, morcovi și mazăre.
Multe elemente considerate în prezent tradiționale de „Thanksgiving” erau necunoscute în momentul primei astfel de mese. Cartofii și cartofii dulci nu deveniseră încă un element important în dieta englezilor, de exemplu. Iar sosul de merișor are nevoie de zahăr – o delicatesă foarte scumpă în anii 1600. De asemenea, plăcinta cu dovleac lipsea în acea perioadă din meniu, întrucât nu fuseseră inventante ingredientele pentru prepararea foilor de plăcintă.
Primul „Thanksgiving” nu a fost un „adevărat Thanksgiving”?
Cu mult timp înainte de prima masă de Ziua Recunoștinței, popoarele amerindiene, europenii și alte civilizații din lumea întreagă au celebrat adeseori încheierea sezonului de strângere a recoltelor prin festinuri, prin care le mulțumeau zeilor lor că i-au ajutat să supraviețuiască încă un an.
În 1541, spaniolul Francisco Vasquez de Coronado și trupele sale au marcat o sărbătoare de tipul Zilei Recunoștinței în timp ce căutau aur în Lumea Nouă, în actuala localitate Pandandle din statul Texas.
Mai târziu, astfel de festinuri au fost organizate de coloniștii francezi hughenoți în actualul oraș Jacksonville din Florida (1564), de coloniștii englezi și de amerindienii Abnaki în Kennebec River din Maine (1607) și în Jamestown din Virginia (1610), atunci când sosirea unei corăbii încărcate cu mâncare a pus capăt unei foamete îngrozitoare.
Însă banchetul organizat în Plimoth în 1612 este acela care este asociat cu nașterea acestei sărbători moderne. Potrivit istoricilor însă, prima masă „reală” de „Thanksgiving” a avut loc două secole mai târziu.
Președintele american Abraham Lincoln a declarat Ziua Recoltei drept sărbătoare națională, în 1863. Unii istorici susțin că Sarah Josepha Hale, editorul unei reviste, a fost aceea care i-a sugerat președintelui american ca Ziua Recunoștinței să devină sărbătoare oficială.
În 1941, președintele Franklin Roosevelt a stabilit data actuală a acestei sărbători – cea de-a patra zi de joi din luna noiembrie.
Curcanii de Ziua Recunoștinței
În fiecare an, cel puțin doi curcani norocoși reușesc să evite să ajungă pe masa americanilor grație unei „amnistii” prezidențiale – o îndelungată tradiție din Washington cu o origine incertă.
Din 1947, din vremea administrației Truman, Federația Națională a Curcanului îi oferă președintelui în exercițiu doi curcani vii – gata să fie mâncați -, a explicat, în 2009, Sherrie Rosenblatt, purtătoarea de cuvânt a acestei federații.
„Este vorba de două păsări – curcanul prezidențial și curcanul viceprezidențial, cel din urmă fiind o alternativă, în cazul în care curcanul prezidențial nu poate să își îndeplinească îndatoririle”.
Aceste îndatoriri constau mai mult în a nu-l mușca pe președinte în timpul unei ședințe fotografice, realizată în fața presei. În 2008, curcanul viceprezidențial Pumpkin a pășit în față pentru a poza alături de președintele Bush, după ce curcanul prezidențial Pecan s-a îmbolnăvit cu o seară înainte.
Norocoasele păsări au împărtășit o vreme destinul fericit al fotbaliștilor învingători în gala Super Bowl – o excursie la parcul Disneyland Big Thunder Ranch din California. Păsările au trăit apoi acolo până la finalul natural al vieților lor.
Din 2010, păsările au pășit pe urmele primului președinte american și sunt duse după grațiere să trăiască la reședința lui George Washington, Mount Vernon Estate and Gardens.
După această sărbătoare, cele două păsări de circa 18 kilograme nu vor fi însă expuse în public. Aceste păsări grase, crescute în ferme, nu sunt, pe măsură ce îmbătrânesc, la fel de „prezentabile” ca verișorii lor sălbatici care trăiesc încă liberi în rezervațiile din Virginia.
Puritanii englezi care au înființat colonia Plymouth erau familiarizați cu curcanii, încă dinainte de a ajunge în America. Acest lucru se explică prin faptul că primii exploratori europeni ai Lumii Noi s-au întors în Europa cu curcani, pe care i-au primit de la nativii amerindieni. Amerindienii au domesticit aceste păsări cu câteva secole înainte de a intra în contact cu europenii.
Un secol mai târziu, Benjamin Franklin și-a exprimat în mod public preferința pentru curcan, nu pentru vulturul pleșuv, spunând că această pasăre ar trebui să devină pasărea oficială a Statelor Unite.
Din păcate însă, până în anii 1930, vânătoarea a decimat populația de curcani nord-americani, iar numărul acestora a scăzut până la câteva zeci de mii, de la câteva zeci de milioane de exemplare în secolele trecute.
În prezent, grație unor eforturi de reintroducere a acestor păsări în mediile lor naturale și a limitărilor impuse vânătorilor, curcanii sălbatici s-au reîntors în câmpiile americane.
Aproximativ 7 milioane de curcani sălbatici trăiesc pe teritoriul american, iar mulți dintre ei s-au adaptat cu ușurință la viața din periferiile orașelor – viteza lor de deplasare fiind probabil factorul decisiv care îi salvează de la moarte atunci când traversează drumurile publice.
Curcanii sălbatici pot să alerge cu viteze cuprise între 16 kilometri / oră și 32 kilometri / oră și să zboare pe distanțe scurte cu viteza de 89 kilometri/ oră. Curcanii domestici nu pot să zboare deloc.
De Ziua Recunoștinței, americanii se uită la fotbal
Pentru mulți dintre americani, o Zi a Recunoștinței fără fotbal ar fi ceva de neconceput, ar fi ca un 4 Iulie (Ziua națională a Statelor Unite, n.r.) fără focuri de artificii.
NBC Radio a transmis primul meci național de Ziua Recunoștinței în 1934, când echipa Detroit Lions a întâlnit pe teren propriu echipa Chicago Bears.
Cu excepția anilor din timpul celui de-Al Doilea Război Mondial, echipa Detroit Lions a jucat – și de obicei a făcut-o prost – de atunci, în fiecare Zi a Recunoștinței. Pentru meciul din 2012, cel de-al 73-lea, Detroit Lions va juca cu Houston Texans.
Parada de Ziua Recunoștinței organizată de lanțul de magazine Macy’s
Parada anuală organizată de lanțul de magazine Macy’s, la New York, se numea inițial „Macy’s Christmas Parade”, întrucât dădea semnalul de începere a sezonului cumpărăturilor de iarnă.
Tradiția a început în 1924, când angajații magazinului au „recrutat” animale de la Grădina Zoologică din Central Park pentru a participa la „marșul” de Ziua Recunoștinței.
Baloanele cu heliu și-au făcut debutul la această paradă în 1927 și, în primii ani după aceea, erau eliberate deasupra orașului, cu promisiunea de a oferi recompense fiecărei persoane care le recuperează.
Parada de Ziua Recunoștinței organizată de Macy’s, televizată pentru prima dată pe plan național în 1947, atrage în prezent aproximativ 44 de milioane de telespectatori și circa 3 milioane de persoane care se strâng să privească evenimentul, de-a lungul traseului lung de patru kilometri care străbate cartierul Manhattan.
Avioane, trenuri și (foarte multe) automobile
Mulți americani se deplasează cu ocazia acestei sărbători familiale. Aproximativ 43,6 milioane dintre cei 314 milioane de cetățeni americani străbat distanțe de peste 50 de mile (80 kilometri) de la casele lor pentru a ajunge la rudele unde vor petrece sărbătoarea din 2012, potrivit Asociației Americane a Automobiliștilor. Această cifră marchează o creștere cu 300.000 de persoane față de cifra raportată în 2011.
În plus, 3,14 milioane de americani vor călători cu avionul pentru a ajunge la destinația lor și alți 1,3 milioane vor merge cu autobuze, trenuri și alte mijloace de călătorie. Aceste cifre contribuie la creșterea treptată a numărului de americani care călătoresc de Ziua Recunoștinței, un număr care a suferit o prăbușire de 25% în 2008, anul care a marcat începutul crizei mondiale.
Ziua Recunoștinței, celebrată la nord de graniță
Călătorii care trec granița pot celebra „Thanksgiving” de două ori, întrucât Canada are propria ei Zi a Recunoștinței, sărbătorită în a doua zi de luni, în octombrie.
Ca și în Statele Unite, evenimentul a fost asociat în Canada cu un festin istoric, cu care nu are însă o legătură reală – în acest caz, ceremonia organizată de exploratorul Martin Frobisher în 1578, prin care acesta a ținut să îi mulțumească lui Dumnezeu că l-a ajutat să ajungă cu bine în actualul New Brunswick.
Sărbătoarea „Thanksgiving” canadiană, stabilită în 1879, a fost inspirată de sărbătoarea americană. Datele la care ea este celebrată au fost modificate de-a lungul timpului – uneori a coincis cu sărbătoarea americană, alteori cu Ziua națională a veteranilor canadieni – și, cel puțin o dată, „Thanksgiving-ul” canadian a fost sărbătorit în decembrie.
Însă clima mult mai rece din Canada a obligat autoritățile să adopte, în 1957, data actuală de celebrare: a doua zi de luni din fiecare lună octombrie.
Florin BADESCU
florin.badescu@mediafax.ro
