Tezaurul

Încă o raită prin documentele scoase la lumină în cartea recentă a istoricului ieșean Gh. Buzatu – de această dată, mărturii prea puțin cunoscute despre trudnicele strădanii ale românilor pentru recuperarea tezaurului depozitat la Moscova în 1916-1917. Puțină istorie: în februarie 1916, în gara Iași, militarii încărcau 17 vagoane cu aproape 2.000 de casete conținând aur în lingouri și monede. Al doilea transport – 24 de vagoane! – a plecat tot de la Iași în 1917.
Cum avea repede să se vadă, alegerea Rusiei pentru păstrarea tezaurului primejduit de ruperea frontului a fost o imensă eroare. Lenin a declarat, la un moment dat, aurul românesc „confiscat”, cu precizarea lui Troțki că „guvernul sovietic își ia răspunderea păstrării acestor fonduri și a predării lor în mâna poporului român”. Retrocedările ulterioare (1935-2008) au avut ca obiect documente vechi, cărți rare, hărți, acte arhivate, obiecte de cult și de interes arheologic, tablouri (120 semnate de Grigorescu), efecte bancare etc. Toate lăzile aveau sigiliile rupte. Amnezică, partea sovietică uita esențialul: cele peste 90 de tone aur fin (lingouri și monede). Uitate au rămas până azi! Chestiunea tezaurului și încercarea lui Ceaușescu de a readuce în țară valori însumând peste 4 miliarde de dolari au constituit primul conflict deschis al PCR cu Kremlinul. Adevărul adevărat este că, în haosul Revoluției, din bunurile românești s-a înfruptat cine și cum a vrut. Lenin însuși semna rezoluții prin care atribuia cutarei acțiuni „5 milioane din aurul confiscat de la români.” Brejnev, la discuțiile cu Ceaușescu (Kremlin, sept. 1965 – au ieșit scântei!): „Noi, partea sovietică, am ajuns la concluzia să considerăm această problemă îngropată, pornind de la ideea colaborării noastre frățești în continuare.” Șantaj evident: nu renunțați la tezaur, nu mai „colaborăm frățește”! Deși proaspăt la conducerea PCR, Ceaușescu nu s-a lăsat intimidat și a susținut cu un curaj de-a dreptul imprudent cauza românilor: „După normele internaționale și interne, dacă îi dai cuiva să-ți păstreze ceva, este obligat să ți-l înapoieze.
Consiliul Comisarilor Poporului – din care, după câte îmi amintesc, făcea parte și Lenin – a considerat că trebuie să-și asume răspunderea că va păstra și va înapoia poporului român aceste valori, adoptând în acest sens o hotărâte specială. Aceasta este o dovadă a respectării dreptului internațional, a dreptului unui alt popor (…), este într-adevăr o dovadă de internaționalism proletar. (…) Noi ne dăm seama că, acum, problema nu poate fi lămurită. Suntem de acord să o amânăm, să nu o considerăm ca o problemă de neînțelegere între noi, dar asupra ei trebuie și unii, și alții să reflectăm; ea trebuie să-și găsească rezolvare…”
În ședința Comitetului Executiv al CC al PCR în care au fost analizate rezultatele vizitei la Moscova (11 sept. 1965), Ceaușescu detaliază convorbirile cu Brejnev, cu referire, pare-se, la un tête-á-tête nestenografiat: Brejnev a spus că „le-am provocat o mare surprindere și-s nedumeriți că noi le-am ridicat asemenea problemă de 50 de ani, că e vorba de ceva care s-a produs între țar și guvernul regal, că ei au studiat problema, că e adevărat că niște necunoscuți din România (!) au adus ceva lucruri pe acolo, prin Herson, dar că toate acestea au ajuns prin Kaukaz, prin Siberia și, în fond, n-a rămas nimic. (…) E adevărat, zice, că atunci când s-au făcut sondaje în lăzile predate, s-au găsit ceva, niște pantofi, niște coliere, sigur, zice, ne-am documentat, erau și ceva cantități de aur (!!), însă le-au furat albgardiștii.” Brejnev (n.n.), aflând despre… niște pantofi și coliere aduse de „necunoscuți”, n-a fost informat și de faptul că, în 1917, tot de la Iași au fost trimiși la Moscova 20 de jandarmi români cu misiunea pazei tezaurului. N-au fost acceptați cu motivația „nu-i nevoie”!…
Care-i, în prezent, situația tezaurului? Rușii au agreat crearea unei comisii mixte de istorici care „să studieze chestiunea” – ori, cum se știe, când vrei să nu rezolvi ceva, creezi o comisie. Germanii (firma Capital Consulting) se oferă să cumpere datoria. N-au primit un răspuns, poate și datorită faptului că o datorie istorică, de proporții asemănătoare, se pare că are față de România și Germania…