Surprinzător, dar participanții la emisiunea tv de vineri seara în care s-a dezbătut chestiunea Tezaurului (nume rezonante: Zoe Petre, Florea Dumitrescu, zaharisitul fost ministru al finanțelor pe vremea lui Ceaușescu ș.a.), inclusiv moderatoarea, n-aveau habar că, la cererea țării noastre, Consiliul Europei a luat în discuție complicatul dosar și a hotărât să nu se implice, litigiul urmând a fi rezolvat… prin tratative directe între cele două părți interesate, România și Rusia (lipsesc numai urările de succes!).
Informația era esențială. În absența ei, pledoaria invitaților la talk-show pentru o eventuală intervenție europeană a răsunat în gol. Tot la sfârșitul săptămânii s-a produs și luarea de poziție a ministrului de Externe, Corlățeanu, din declarația căruia aflăm că problema Tezaurului a figurat în prima formă a Programului Guvernului PDL-PSD, dar, la redactarea definitivă din 2008, pur și simplu a dispărut! Luarea de poziție a ministrului de Externe conține formulări hotărâte, de tipul „Tezaurul României trebuie să revină în România și este o datorie de onoare a noastră, a celor cu experiență, a celor mai tineri, de a folosi toate pârghiile, inteligent, pentru a putea avansa și a putea promova”. Așa-i. Da-s vorbe. Frumoase, necesare, bine venite, dar atât: vorbe.
Singurul demers cu adevărat hotărât, implicând curaj și probând demnitate, i-a aparținut lui Ceaușescu. Ne place, nu ne place, asta e. În 1965, anul în care s-a instalat la conducerea Partidului și, implicit, a României, Ceaușescu urma să efectueze cea dintâi vizită în străinătate. Din totdeauna, diplomația tratează întâia vizită ca fiind probantă pentru intențiile privind viitoarea orientare a țării, creditând-o și cu relevanță simbolică: „iată pe cine prețuim întâi de toate”. Aflat la început de mandat, Ceaușescu ar fi avut tot interesul să capteze cât de cât bunăvoința Moscovei, tratând călătoria ca pe un agreabil moment protocolar și atât. Dimpotrivă: a atacat direct și curajos chestiuni delicate și cu adevărat fundamentale, tratate în cheie naționalistă (zic unii), patriotică (spunem noi): Tezaurul și Basarabia. Amândouă temele nu puteau decât să-i indispună pe ruși, așa că discuțiile, care au însumat peste 11 ore, au fost tot timpul tensionate (amănunte documentare în cărțile prof. Gh. Buzatu), de o virulență deloc obișnuită în astfel de împrejurări. Participanți de marcă: artileria grea a Kremlinului – Brejnev, Kosâghin, Gromâko, Andropov. Partea românească era reprezentată de Ceaușescu, Maurer, Bârlădeanu, Niculescu-Mizil.
„După normele internaționale și interne, dacă îi dai cuiva să păstreze ceva, el este obligat să ți-l înapoieze” – a atacat la baionetă Ceaușescu. Partenerul rus făcea pe niznaiul: ”… atunci când s-a făcut sondaje în lăzile predate, s-a găsit ceva, niște pantofi, niște coliere, sigur, ne-am documentat, erau și ceva cantități de aur (…), le-au furat alb-gardiștii, nu sunt la noi”. Curat „ceva cantități”: peste 90 de tone! Brejnev: „… noi am ajuns la concluzia să considerăm această problemă îngropată, pornind de la ideea colaborării noastre frățești în continuare”. (Frate, frate, dar…) Cum se vede, concluzia liderului sovietic conținea și o amenințare ascunsă: vreți colaborare frățească, renunțați la Tezaur! Eschiva potrivit căreia întreaga responsabilitate aparține guvernului țarist a fost parată (ofensiv!) de Bârlădeanu: a invocat o Hotărâre a Comisariatului Poporului din 1918 cu referiri directe la necesitatea păstrării Tezaurului – deci, atunci se afla în posesia și sub ocrotirea puterii sovietice. Și Maurer și-a permis intervenții neobișnuit de dure la o întâlnire „prietenească”: „Impresia mea este că în momentul de față nu putem avea nici un fel de idee că vă convingem de punctul nostru de vedere. Trebuie să mărturisesc cinstit că nici ceea ce Dv. ați spus nu ne-a convins că aveți dreptate. În aceste împrejurări, a continua să discutăm înseamnă să pierdem vremea degeaba”.
Evoluțiile ulterioare, de fapt complet stagnante, l-au confirmat deplin pe Maurer, fiindcă vorbim degeaba despre pielea ursului din pădure. Fizic, Tezaurul nu mai există de mult și n-are cum fi restituit ca atare. S-ar impune doar compensații și legitime desdăunări. Drept pentru care s-a constituit o Comisie ruso-română însărcinată să analizeze dosarul Tezaurului. Moartă. Se știe: când vrei să îngropi un diferend, creezi o comisie. Rămâne de văzut dacă poziția exprimată de Corlățeanu va fi urmată de necesarele demersuri reale. Altfel, va rămâne o floricică electorală.
