Viceprimarul Sucevei Viorel Seredenciuc a atras atenția proprietarilor de apartamente care își izolează termic locuințele pe cont propriu că vor fi amendați în situația în care nu au autorizație de construcție pentru aceste lucrări. El a precizat că există cazuri în care lucrările de izolație termică făcute fără autorizație deteriorează sau acoperă țevile de utilități.
Seredenciuc a arătat că zilele trecute, compania E.ON Gaz a înaintat o scrisoare către Primăria Suceava prin care sesizează faptul că la mai multe blocuri unde s-au realizat lucrări de anvelopare a locuințelor, țevile de gaz au fost acoperite de izolație.
„Atragem atenția că toți cei care vor face lucrări de izolație fără autorizație de construcție vor fi amendați. Cei de la E.ON ne-au informat că sunt cazuri în care izolația a fost pusă peste țevile lor, existând riscul ca acestea să fie deteriorate și să apară alte probleme mai grave”, a declarat Viorel Seredenciuc.
Pe de altă parte, el a adăugat că la sfârșitul acestei luni va avea loc licitația pentru desemnarea firmelor care vor realiza lucrările de anvelopare a primelor cinci blocuri din Suceava, prin programul guvernamental de izolație termică a locuințelor. Seredenciuc a arătat că primele blocuri care vor fi reabilitate prin acest program se află pe străzile Mihai Viteazu (3) și câte unul pe străzile Ciprian Porumbescu și Gherasim Buliga.