Șarpele care înghite cinci găini la o masă, iguane lungi de un metru și jumătate, broaște țestoase carnivore și foarte periculoase, șerpi veninoși, dar și alții care omoară strivindu-și victimele în strânsoarea lor de fier, pot fi admirați pe culoarele unui centru comercial din Suceava.
Timp de aproape două săptămâni, până pe 17 iunie inclusiv, sucevenii sunt așteptați la Shopping City Suceava să admire o inedită expoziție de reptile vii, accesul fiind gratuit pe toată durata acesteia. Acolo pot fi văzute exemplare rare, unele de dimensiuni impresionante, de șerpi piton, boa și anaconda, broaște țestoase de apă și de uscat, șopârle africane, pești exotici, caimani și iguane.
„Pe 1 iunie am inaugurat expoziția de reptile vii din Shopping City Suceava, iar încă din prima zi ne-am bucurat de un public foarte numeros, mii de oameni vizitând expoziția, fiind fascinați de frumusețea exemplarelor expuse și de varietatea acestora”, a spus Anca Ciutac, reprezentantul centrului comercial.
Vizitatorii, copii și adulți, sunt invitați să descopere lumea reptilelor și să învețe lucruri noi despre trăsăturile unice ale viețuitoarelor prezente în expoziție. Accesul este gratuit.
Pe toată perioada expoziției cei mici pot să plece acasă cu un suvenir oferit în cadrul campaniei ”Adună colecția de reptile!”. Astfel, clienții care cumpără de minimum 50 de lei din magazinele pentru copii din incinta Shopping City Suceava pot câștiga instant două reptile de jucărie, iar cei care cumpără de minimum 100 de lei pot câștiga instant un atlas ilustrat cu reptile și amfibieni, în joc fiind puse 500 de premii. Totodată, micuții se pot transforma în simpatice reptile, având posibilitatea să fie pictați pe față, dar și să participe la ateliere de creație art-craft, realizate în colaborare cu Alexandria Librării.
Expoziția de reptile vii este organizată în colaborare cu Dorin Șoimaru, un mare iubitor de animale, care adăpostește circa 400 de exemplare de animale exotice la „Colțul Zoologic” din Ilișești.
„Printre cele mai periculoase exemplare prezente în expoziție se numără doi pitoni, unul constrictor și unul albinos, de peste 5 metri lungime, care tocmai s-a hrănit cu cinci găini, dar și broaștele țestoase aligator – chelydra serpentina”, a spus Dorin Șoimaru.
Deși este privată, Grădina Zoologică Șoimaru se bucură de prezența a sute de animale, multe dintre ele exotice și neobișnuite, din America Centrală, America de Sud, Europa, Africa sau Australia.
Expoziția de reptile vii poate fi vizitată zilnic, între orele 09:00-21:00, în incinta Shopping City Suceava. Intrarea este liberă pentru toți vizitatorii. Grupurile organizate se pot programa în prealabil la numărul de telefon: 0330 401 850 int. 4.