– Pentru început, caloriferele vor fi calde numai în cursul nopții, de la 10 seara și pînă la 6 dimineața
– 22 de asociații de proprietari, care au datorii de peste 35 de miliarde de lei, nu vor primi deocamdată nici căldură și nici apă caldă
Caloriferele sucevenilor se vor încălzi începînd de joi seară, cînd TERMICA va începe să furnizeze căldură populației, dar numai în cursul nopții.
Conform directorului societății de termoficare, Constantin Plăcintă, căldura va fi furnizată populației de la 10 seara și pînă la 6 dimineața, atunci cînd temperaturile exterioare înregistrează scăderi accentuate.
“Temperaturile scăzute din timpul nopții justifică pe deplin începerea furnizării agentului termic, iar prognoza meteo nu indică creșteri ale temperaturilor exterioare. Am început să facem deja probe, prin umplerea instalațiilor, încît la unele asociații este posibil ca țevile de termoficare să se încălzească chiar mai devreme de joi seară”, a spus Constantin Plăcintă.
Totuși, căldura nu va ajunge în toate casele celor racordați la sistemul centralizat. Din cauza datoriilor foarte mari, datînd din 2004, 2003 și chiar 2002, peste 15.000 de suceveni, de la 22 de asociații de proprietari, nu vor beneficia de căldură.
8 din cele 22 de asociații au datorii neplătite la termoficare tocmai din 2002 și 2003: asociațiile 73, Cămin FAMOS, E68, 57, 75, 62, 58, 55MES.
Alte 14 asociații sînt cu datoriile la nivelul anului 2004: 49 CASTOR, 36, 15 STIMAS, 41, 33, 60, 44, 34, 38, 50+105, 31, 74 și 71.
Cele 22 de asociații care nu vor beneficia deocamdată de agent termic datorează societății de termoficare a municipiului Suceava nu mai puțin de 35 de miliarde de lei, adică mai bine de jumătate din totalul datoriilor tuturor asociațiilor de locatari.
“Vineri ne vom întîlni cu reprezentanții asociațiilor care sînt cu datorile la nivelul anului 2004, pentru a discuta condițiile în care o parte din acestea ar putea beneficia de agent termic, în funcție de restanțele fiecăreia și de plățile pe care le vor face în continuare”, a declarat directorul de marketing al SC TERMICA SA, Doina Oică.
Aceasta a menționat că programul de acordare a subvențiilor la căldură pentru populație este în plină desfășurare, pînă acum fiind depuse peste 7300 de cereri, care au fost deja înaintate spre verificare și aprobare Direcției Muncii, Solidarității Sociale și Familiei.
Anul trecut au beneficiat de aceste subvenții la căldură aproape 12.000 de suceveni. Deocamdată, costul unei gigacalorii furnizată populației rămîne de 896.000 de lei (inclusiv TVA).
