Apel public

Termica Suceava, la un pas de a fi îngropată de datorii



Primarul Sucevei, Ion Lungu, a lansat ieri un apel public către suceveni, de a-și plăti consumul curent de energie termică, dar și datoriile, pentru ca orașul să nu rămână fără căldură în plină iarnă. El a precizat că deși s-au făcut contractele pentru achiziționarea combustibilului necesar, din cauza scăderii încasărilor și mai ales a datoriilor foarte mari nerecuperate de la populație și de la bugetul de stat, nu sunt bani cu care să poată fi achitate transporturile de huilă.
“Fac un apel la cetățenii municipiului Suceava, să facă un efort în această perioadă, să își plătească facturile la termoficare, pentru că este o situație mai delicată. Nu trebuie să ne panicăm, vom avea căldură în această iarnă, pentru că au fost încheiate contracte de furnizare a combustibilului necesar, dar dacă nu se încasează și banii necesari, nu vom avea cu ce îl plăti. Mai mult, cele 47 de miliarde de lei vechi care trebuiau să fie date de la stat, drept subvenție la achiziționarea de combustibil, nu au fost acordați încă, ceea ce dovedește încă o dată că Guvernul nu își respectă plățile către autoritățile locale, chiar și când e vorba de un domeniu sensibil, precum încălzirea populației”, a spus Ion Lungu.
Acesta a precizat că în ultimele două luni, municipalitatea suceveană a achitat către Termica peste 30 de miliarde de lei vechi din datoriile existente, în acest fel dorind să facă front comun cu populația, la achitarea datoriilor și facturilor curente, în așa fel încât să poată fi plătite vagoanele cu cărbune care se livrează în această perioadă.
Termica, privatizată sau desființată
Problemele financiare ale Termica se datorează atât subvențiilor neîncasate de la bugetul de stat, cât și de la bugetul local, pe parcursul a mulți ani, cât și datoriilor imense acumulate de populație, prin neplata facturilor.
În prezent, datoriile populației către Termica depășesc 9 milioane de lei (90 de miliarde lei vechi), iar încasările din ultima perioadă sunt cele mai slabe din ultimii ani, fiind cu 15- 20 % mai mici decât în aceeași perioadă a anilor trecuți.
“Din primăvară trebuie să luăm o decizie capitală în ceea ce privește funcționarea societății de termoficare. Vom încerca o privatizare a Termicii, în interesul comunității și al municipalității, dar în măsura în care acest lucru nu va reuși, Doamne-ferește, nu avem altă soluție decât să restrângem activitatea la CAF-urile din spatele Ambro”, a concluzionat Ion Lungu.




Recomandări

Peste 20 de lei mc pentru apă și canalizare, de la 1 ianuarie 2026, în toate localitățile unde furnizor este ACET Suceava

Peste 20 de lei mc pentru apă și canalizare, de la 1 ianuarie 2026, în toate localitățile unde furnizor este ACET Suceava
Peste 20 de lei mc pentru apă și canalizare, de la 1 ianuarie 2026, în toate localitățile unde furnizor este ACET Suceava

Primăria Suceava va lua împrumut 30 de milioane de lei pentru subvenționarea energiei termice furnizate populației

Consiliul Local Suceava a aprobat un împrumut 30 de milioane de lei pentru subvenționarea energiei termice furnizate populației
Consiliul Local Suceava a aprobat un împrumut 30 de milioane de lei pentru subvenționarea energiei termice furnizate populației

Deputatul AUR de Suceava Veronica Grosu îi solicită premierului Bolojan să spună dacă firmele din industria ospitalității vor beneficia de anumite facilități