La limită

Termica Suceava, între ciocan și nicovală



Directorul Termica, Constantin Plăcintă, a încercat să detensioneze situația de la discuțiile aprinse de ieri
Directorul Termica, Constantin Plăcintă, a încercat să detensioneze situația de la discuțiile aprinse de ieri

Societatea de termoficare a Sucevei își trăiește acum ultimele luni de viață, în actuala formă de organizare. Din luna iunie, centrala pe cărbune ar urma să fie închisă definitiv, iar jumătate sau chiar mai mult de jumătate din personalul de la Termica ar urma să fie trimis acasă, dacă până atunci nu se întâmplă o minune.
Acea minune ar fi fie preluarea Termicii de către Guvern, care să asigure finanțarea necesară modernizării și eficientizării procesului de producție, fie privatizarea societății, caz în care investitorul privat ar face investițiile necesare, dar nu va păstra același număr de personal.
Acestea sunt concluziile discuțiilor aprinse de la ședința de ieri a sindicaliștilor de la Termica cu directorul societății de termoficare, Constantin Plăcintă, care a răspuns invitației lansate de inițiatorul acțiunii de ieri, sindicatul Prometeu.
Lipsa de la ședință a primarului Ion Lungu, invitat și el la dezbaterile pe tema viitorului societății de termoficare, a fost punctată cu hulituri și jigniri de sindicaliștii care au umplut sala mică a Casei de Cultură, acesta fiind acuzat de unii din ei că vrea să distrugă Termica pentru ca primăria să scape de datoriile pe care le are de achitat în contul subvențiilor la energia termică furnizată populației.
Noul cost de producere a gigacaloriei – aproape 700 de lei
Cel care a încercat să detensioneze situația a fost directorul Termica, Constantin Plăcintă, care le-a prezentat oamenilor din sală situația dezastruoasă în care se află și celelalte centrale termice din țară, explicându-le că decizia de a fi închise aceste centrale se ia la nivel național, în contextul în care normele impuse de aderarea la UE au schimbat total condițiile de funcționare a acestora.
„Decizia de a ne fi redusă la o treime cota de energie electrică furnizată în sistemul național e cea mai grea lovitură care ne-a fost dată anul acesta. Vânzarea de curent electric era singura noastră modalitate de a ne acoperi din costurile de producere a gigacaloriei. Dacă până acum aceasta ne costa aproximativ 400 lei, de acum ne va costa 600-700 lei să o producem. Nimeni nu poate suporta acest preț ori subvenția care ar trebui acordată populației. În aceste condiții mai ieftin ar fi de produs la CAF-uri, unde o gigacalorie ne-ar ajunge la 450 lei”, a explicat Constantin Plăcintă, care a subliniat că, mai presus de salvarea locurilor de muncă de la Termica, sunt interesele populației Sucevei, care trebuie să beneficieze de apă caldă și căldură la un preț suportabil.
Practic, acesta este viitorul Termicii, așa cum se prezintă acum – restrângerea activității la cazanele termice pe gaz metan (la CAF-uri), care vor furniza apă caldă și căldură sucevenilor, dar nu înainte de a fi modernizate, costurile operațiunii fiind de minim 12 miliarde lei vechi.
O altă speranță pentru Termica este privatizarea, doi investitori fiind interesați de acest lucru.
„Mesajul meu către primar este că trebuie să-l intereseze confortul termic al cetățenilor pe perioada întregului său mandat”, a spus președintele Federației Energetica, Ion Pisc, prezent la ședință, care a insistat ca orice încercare de privatizare a Termicii să fie făcută cu condiția preluării majorității salariaților actuali.