Termica și ACET, furnizori de servicii de apă caldă, căldură și apă rece pentru zeci de mii de familii din municipiul Suceava, ar putea fi obligate să încheie contracte cu fiecare consumator în parte.Măsura ar putea fi impusă printr-o hotărâre de Consiliu Local, pe care primarul Ion Lungu a anunțat că intenționează să o înainteze spre dezbatere deliberativului sucevean, până la finele acestui an.„Vom face tot posibilul ca până la finele acestui an să obligăm operatorii – Termica și ACET, să facă acele convenții individuale. Deși nu e treaba primarului să încaseze banii de la asociațiile de proprietari, ne crucim ce vedem pe acolo. Sunt sume de zeci de miliarde de lei vechi delapidate, din care se pare că nu se mai poate recupera nimic”, a spus Lungu, care a criticat dezinteresul arătat de-a lungul timpului de o parte din conducerile asociațiilor de proprietari de a stopa acumularea unor datorii colosale de către consumatori rău-platnici.„Este foarte important să eliminăm această verigă – asociația de proprietari, astfel încât operatorul să aibă contract direct cu beneficiarul final”, a spus Lungu, care a precizat că deja a început verificarea fiecărei asociații în parte, astfel ca la finele lunii noiembrie să fie luate o serie de decizii în privința celor cu probleme.