Termica la răscruce

„Țării cât mai mult cărbune și cât mai multă energie” era unul dintre sloganurile mult îndrăgite înainte de 1989. În marile orașe fuseseră construite CET-uri care produceau energie electrică pentru fabrici și uzine, abur tehnologic pentru industrie și căldură pentru populație. Vremurile acelea au trecut. CET-urile, precum cel din Suceava pus în funcțiune în 1988, sunt astăzi depășite ca tehnologie și aflate spre sfârșitul duratei programate de funcționare. Creșterea dramatică a prețurilor la combustibili (cărbune, gaz, păcură) și evoluțiile de pe piața de energie electrică ar trebui, în mod logic, să conducă la închiderea acestor centrale și, în paralel, la demararea unor investiții, în pas cu evoluția tehnologică și cu cerințele pieței.
Argumentele tehnice și economice, care pledează limpede spre închiderea vechilor centrale, se lovesc de o problemă gravă. În majoritatea cazurilor, CET-urile asigură agentul termic livrat populației prin sistemele centralizate de distribuție. În anul 2002, guvernul Năstase a transferat CET-urile către consiliile locale. De voie, de nevoie primăriile s-au trezit cu bolovanul termoficării legat de gât. Mai mult, ulterior, au trebuit să asigure și o parte din subvenția la energia termică pentru populație. Misiune imposibilă. De exemplu, într-o lună de iarnă, Primăria Suceava ar trebui să vireze către Termica 52 miliarde lei, în timp ce încasările anuale din taxe și impozite se ridică la 15 miliarde de lei vechi.
Cum se înregistrează restanțe importante și la subvenția acordată de la bugetul statului, peste 23 de CET-uri din întreaga țară riscă să fie cât de curând închise datorită pierderilor imense și a datoriilor restante. Bunăoară, Termica are la furnizori și bănci datorii de circa 1.000 de miliarde lei vechi, având de încasat 100 de miliarde de la populație, și subvenții de aproape 700 de miliarde. Sunt bani care însă nu vor ajunge prea curând în conturile societății de termoficare, așa încât pasivul rămâne în jur de 1.000 de miliarde de lei vechi. Situația fără ieșire. O bună parte a anului, Termica nu poate vinde energie electrică (ar produce-o în pierdere), în schimb trebuie să livreze energie termică pentru populație la prețuri subvenționate, toate astea impunând păstrarea unui număr de aproape 800 de angajați.
Chiar dacă situația de la Termica este mai puțin tragică decât cea de la Iași, Bacău, Brașov sau Oradea -poate și datorită unui management mai prudent – perspectiva închiderii planează și asupra centralei sucevene cu consecințele neplăcute care decurg: nesiguranța că iarna viitoare se va putea asigura căldura pentru cele 25.000 de apartamente conectate și perspectiva șomajului pentru circa 500 de angajați.
Cum Consiliul Municipal Suceava, proprietarul SC Termica SA, nu dispune de fonduri care să permită retehnologizarea, adică vreo câteva zeci de milioane de euro, singura soluție rămâne privatizarea. Primii pași au fost deja făcuți. A fost angajată o firmă de consultanță care a elaborat caietul de sarcini în vederea organizării unei licitații. Acum AGA și CA de la Termica amendează propunerea consultantului, urmând ca decizia de însușire a caietului de sarcini și de lansare a licitației să aparțină consiliului local. Sigur, conjunctura economică internațională este nefericită pentru investitori. De aceea, cred că aleșii locali vor trebui să gândească și o varianta de avarie: conservarea Termica și rezolvarea încălzirii populației prin reabilitarea CAF-urilor. Fără doar și poate 2009 este un an de răscruce pentru Termica.