Temperaturile scăzute înregistrate în ultima perioadă ar putea duce la începerea furnizării căldurii în municipiul Suceava, chiar de săptămâna aceasta. Conform legii, Termica ar trebui să înceapă furnizarea căldurii dacă temperatura pe timp de noapte coboară sub 10 grade trei zile consecutiv.
„În măsura în care vor continua să fie nopți reci, precum noaptea trecută, când erau vreo 4 grade Celsius, trebuie să luăm în calcul începerea furnizării căldurii”, a spus ieri primarul Sucevei, Ion Lungu. Cu toate acestea, edilul sucevean spune că decizia nu ar trebui luată în pripă, ci doar după ce vor fi lămurite anumite aspecte:
„Trebuie să avem o discuție cu cei de la Termica și de la asociațiile de proprietari, pentru că acestea nu prea sunt doritoare de a fi dată căldură mai repede, pentru că se încarcă cu cheltuieli. Cred că nu ar trebui să ne grăbim să dăm căldură, pentru că oamenii trebuie să o plătească și sunt probleme la acest capitol, populația nu are putere de plată. Pe de altă parte, nu putem ține oamenii în frig. Așa că dacă se impune, vom da căldură, iar cei care nu vor dori să beneficieze în această perioadă, au posibilitatea să o oprească, de la gigacalorimetru”.
Dacă temperaturile scăzute se vor menține până la finele săptămânii, este posibil ca furnizarea căldurii să înceapă în jurul datei de 15 octombrie.
Asociațiile cer amânarea furnizării căldurii
În vreme ce unii dintre suceveni ar vrea ca furnizarea căldurii să înceapă, în special în timpul nopții, o parte din asociațiile de proprietari deja s-au adresat în scris conducerii Termica Suceava, solicitând ca furnizarea căldurii să înceapă, pe cât posibil, de la 1 noiembrie.
Principalul motiv pentru care cei din asociații nu doresc să beneficieze de căldură în luna octombrie este teama de a nu se încărca cu noi facturi pe care nu le vor putea plăti, mai ales că ajutoarele la căldură nu se acordă decât începând de luna viitoare.
Directorul Termica, Ovidiu Dumitrescu, a spus că se va ține cont și de solicitările venite din partea asociațiilor de proprietari, încât, dacă temperaturile exterioare nu vor impune asigurarea căldurii populației, centrala termică nu va fi pornită.
„Odată pornită, centrala trebuie să furnizeze căldură. Nu putem opri și porni centrala de la o zi la alta, în funcție de preferințe, pentru că numai operațiunea de pornire și umplere a instalațiilor cu apă caldă durează aproape trei zile. Putem asigura căldură, am făcut pregătirile necesare, dar mai urmărim evoluția temperaturilor exterioare înainte de a lua o decizie”, a precizat directorul Termica.
Primarul Sucevei, Ion Lungu, a anunțat că societatea de termoficare are în stoc o cantitate de 20.000 de tone de cărbune, suficientă pentru a asigura căldură sucevenilor mai bine de o lună de zile, dar că, pentru a fi aduse noi transporturi, mai trebuie făcute plăți, atât din încasările de la populație, cât și dintr-un ajutor guvernamental care se speră că va fi dat cel târziu săptămâna viitoare.
Controverse
Termica e pregătită să dea căldură, dar asociațiile refuză
