– Probele vor fi făcute “la rece”, pentru verificarea instalațiilor
Apropierea sezonului rece, semnalizată de temperaturile tot mai scăzute din timpul nopții, au determinat conducerea Termica să ia măsuri pentru pregătirea furnizării căldurii.
Astfel, de la 1 octombrie, societatea de termoficare a Sucevei va proceda etapizat la umplerea instalațiilor, pentru a efectua probele de presiune necesare.
Directorul de marketing al SC Termica Sa, Doina Oică, a precizat că probele vor fi făcute “la rece”, adică nu va fi utilizată deloc energie termică, motiv pentru care sucevenii nu vor simți o încălzire a caloriferelor. Totuși, umplerea instalațiilor cu apă rece ar putea provoca neplăceri și chiar pagube celor care au intervenit în instalațiile proprii de furnizare a agentului termic, motiv pentru care operațiunea a fost anunțată din timp.
“Îi rugăm pe beneficiarii de agent termic, care au intervenit în instalațiile proprii, să ia măsurile ce se impun pentru evitarea eventualelor pierderi și a daunelor materiale ce se pot produce, de care Termica nu se face responsabilă”, se arată în comunicatul trimis ieri de conducerea societății de termoficare.
Probele vor fi efectuate doar la blocurile care nu sunt afectate de lucrările de înlocuire a conductelor termice ori de cele de modernizare a punctelor termice, la care atât probele, cât și furnizarea căldurii s-ar putea să fie făcute cu o oarecare întârziere.






