Prețul gigacaloriei ar putea crește în municipiul Suceava de la valoarea de 268 de lei, cu cât este livrată în acest moment populației, la 341de lei, inclusiv TVA. Asta în condițiile în care solicitarea celor de la Termica va fi aprobată în ședința de Consiliu Local de mâine. Mai exact, Termica a cerut creșterea prețului de transport și distribuție a energiei termice de la 99,82 lei/gigacalorie, la 159 lei/gigacalorie, ambele sume fără TVA. Inițial, reprezentanții vechii societăți de termoficare au înaintat o solicitare la ANRSC (Autoritatea Națională de Reglementare pentru Serviciile Comunitare de Utilități Publice) prin care au cerut o majorare până la plafonul de 178 lei/gigacalorie. Suma acceptată a fost de 159 lei/gigacalorie, preț pe care Termica încearcă acum să-l obțină și din partea consilierilor locali suceveni.
Actualele tarife practicate de Termica datează din iulie 2006
Ovidiu Dumitrescu, directorul SC Termica SA Suceava, a precizat că această majorare de 60% are în spate un calcul economic foarte exact.
Potrivit lui Dumitrescu, ultima majorare a prețului de transport și distribuție a energiei termice a fost operată în iunie 2006. Este vorba de acel tarif de 99,82 lei/gigacalorie. Ulterior, în cursul anului 2008, ANRE a aprobat o nouă majorare, până la valoarea de 116,40 lei/gigacalorie, dar acest tarif nu a fost aprobat și în Consiliul Local, astfel încât acum este valabil tariful din 2006.
„Din 2006 și până acum s-au schimbat foarte multe lucruri. În primul rând, noi nu mai producem energie termică, ci doar o transportăm, apoi toate prețurile au crescut. De exemplu, prețul cu care cumpărăm apa s-a majorat cu 172%, canalul cu 285%, energia electrică pe care acum nu o mai producem, ci o cumpărăm este mai scumpă cu 55%. Într-un cuvânt, pentru a ne închide pe zero la final de lună trebuie să majorăm prețul de transport și distribuție cu 60%”, a explicat Ovidiu Dumitrescu.
Termica speră să primească din nou licența pentru transport și distribuție a energiei termice
În opinia directorului SC Termica SA Suceava, majorarea prețului de transport al energiei termice ar avea drept consecință funcționarea societății în condiții normale până în primăvara anului 2014.
Ovidiu Dumitrescu speră că va găsi înțelegere din partea consilierilor locali pentru această majorare a tarifului, ceea ce ar permite societății să se adreseze din nou celor de la ANRSC pentru acordarea licenței de transport și distribuție, procedura fiind suspendată deoarece Termica nu a venit cu un plan de reducere a pierderilor din rețelele de distribuție.
„Dacă situația va fi așa cum ne dorim noi, sperăm să primim licența și să putem participa la licitația care se va organiza anul viitor pentru activitatea de transport și distribuție a energiei termice. În cazul în care nu se va aproba majorarea prețului de transport, nu știu care va fi reacția creditorilor și ce decizie vor lua”, a încheiat Ovidiu Dumitrescu.
Analiză economică
Termica a solicitat majorarea prețului de transport și distribuție a energiei termice cu 60%






