Teri Hatcher, vedeta din serialul „Neveste disperate”, a dezvăluit, marți, că a fost agresată sexual de un unchi, în copilărie, dar a ținut acest lucru secret până ce acesta a fost arestat mulți ani mai târziu, pentru că a molestat o altă fată, care s-a sinucis ulterior, transmite Reuters.
Într-un interviu pentru revista Vanity Fair, Hatcher a povestit că le-a spus procurorilor, în 2002, despre abuzul comis asupra ei, pentru că se gândea mereu la fata de 14 ani care s-a împușcat și pentru că i-a fost teamă că unchiul ei ar fi putut scăpa de condamnare.
„Am fost lovită de durerea acestei fete”, a spus vedeta, acum în vârstă de 41 de ani, menționând că a aflat de caz din ziare.
„M-am gândit «Puteam fi eu în locul ei». În fiecare zi eram la un pas de o astfel de suferință. Nu am încercat să mă sinucid, dar m-am gândit să o fac și apoi mă simțeam vinovată că m-am gândit la așa ceva”, a mărturisit Hatcher.
Chuck Gillingham, procurorul adjunct din Santa Clara, spune că datorită lui Teri Hatcher, Richard Hayes Stone, atunci în vârstă de 64 de ani, a fost condamnat și închis.
Stone, care a fost căsătorit cu sora mamei lui Hatcher, pe când actrița era un copil, a pledat vinovat în fața acuzațiilor de agresiune sexuală asupra minorilor și a fost condamnat la 14 ani de închisoare, după ce actrița a decis să depună mărturie împotriva lui.
Hatcher este cunoscută pentru rolul Susanei Mayer, una dintre eroinele popularului serial „Neveste disperate”. Înainte de asta, Hatcher a jucat rolul lui Lois Lane în serialul „Superman”.
În cursul interviului, Hatcher a povestit că a început să fie agresată de Stone, pe când avea doar cinci ani. „Cel mai oribil lucru, care mi-a rămas în cap pentru tot restul vieții, este amintirea momentului în care mă atingea și îmi făcea anumite lucruri spunându-mi «Nu-i așa că te simți bine?», iar eu i-am răspuns că nu. Și mi-a zis «O să-ți dai tu seama într-o zi despre ce vorbesc”, și-a amintit Hatcher.
Actrița a adăugat că, până să vorbească cu procurorii, nu mai spusese nimănui despre calvarul prin care a trecut, nici măcar părinților. Hatcher a declarat că ultima dată l-a văzut pe Stone pe când avea opt sau nouă ani.
