Executivul a decis, prin completarea unei ordonanțe, să interzică schimbarea destinației terenurilor pe care, prin documentațiile de urbanism, există spații verzi, grădini zoologice sau botanice sau parcuri dendrologice, indiferent de regimul lor juridic, a informat, ieri, Ministerul Mediului.
Într-un comunicat al Ministerului Mediului și Dezvoltării Durabile (MMDD) se precizează că amendamentele aduse ordonanței de urgență care reglementează protecția mediului în România sunt menite să stopeze speculațiile imobiliare cu terenurile grădinilor sau parcurilor de acest fel.
„Sperăm ca prin promovarea acestor amendamente să punem punct speculațiilor imobiliare dezvoltate în jurul terenurilor amenajate ca grădini zoologice, a căror destinație nu mai poate fi schimbată acum decât în cazul transformării grădinilor zoologice în grădini botanice sau spații verzi,”, susține Lucia Ana Varga, secretar de stat în MMDD, citată în comunicat.
Schimbarea destinației acestor terenuri devine, după ultimele modificări ale actului normativ, infracțiune. În plus, obligația de a nu schimba regimul terenurilor pe care se află astfel de parcuri revine, potrivit amendamentelor recent adoptate, atât persoanelor fizice și juridice, cât și autorităților publice locale. În cazul în care ele nu sunt respectate, cei care au încălcat legea vor fi obligați să aducă terenul la starea inițială pe cheltuiala proprie.
În ultimii ani, MMDD a explicat în repetate rânduri că, raportat la anii ’90, suprafața spațiilor verzi din România s-a înjumătățit.
În urma scandalului din 2007 legat de închiderea grădinii zoologice din București, MMDD a cerut tuturor autorităților locale din țară care dețin grădini zoologice să-i transmită documentele necesare pentru finanțarea extinderii și modernizării acestora, mai ales având în vedere că parcurile zoo în care nu se vor face extinderi și modernizări, pentru conformarea la standardele UE, riscă să fie închise.
„Dorim să sprijinim autoritățile locale în realizarea de investiții pentru extinderea și modernizarea grădinilor zoologice din România, acestea fiind puncte de atracție turistică și având o importanță educativă deosebită atât pentru copii cât și pentru adulți”, a mai spus Varga, citată în documentul MMDD.
În prezent, în România există 41 de grădini zoologice, din care 32 de grădini zoologice propriu-zise, șase acvarii publice, un delfinariu și trei terarii. Din numărul total de grădini zoologice, 28 sunt în proprietatea autorităților publice locale, iar 13 sunt deținute de muzee sau de diverși proprietari privați.