Regia Autonomă – Administrația Patrimoniului Protocolului de Stat a reușit să vândă în urma unor licitații organizate la sfârșitul săptămânii trecute alte nouă parcele de teren în actuala locație a Fermei 2 Brădet.
Deși nu au fost creșteri spectaculoase de preț, față de cel de pornire al licitației, RA-APPS Suceava a reușit să obțină în urma vânzării celor 9 parcele, cu o suprafață totală de 137 de ari, peste 1,6 milioane de lei, adică aproape 455.000 de euro.
Potrivit rezultatelor licitațiilor de vânzare, printre cumpărători se numără SC Vivat Construct SRL, cu trei parcele, SC Acular SRL, SC Vivat SRL și SC Defel Com SRL, cu câte o parcelă.
Demn de remarcat este că, dacă la licitațiile anterioare terenurile scoase la vânzare au fost achiziționate în cea mai mare parte de societăți comerciale, de data aceasta printre cumpărători se află și trei persoane fizice.
Directorul RA-APPS Suceava, Gheorghe Antonovici, a declarat că la mijlocul acestei săptămâni vor fi scoase la vânzare ultimele 45 de parcele de teren aflate în apropierea Casei de Oaspeți Suceava.
Potrivit anunțului, licitațiile pentru vânzarea acestor parcele vor avea loc în perioada 16-18 și 22-23 ianuarie a.c. și vor fi organizate la sediul RA-APPS Suceava. Din cele 45 de parcele, 24 au suprafețe de 1.497 metri pătrați și vor fi scoase la vânzare cu prețuri de pornire între 184.000 și 218.000 de lei, iar 17 au suprafețe de 1.438 metri pătrați, cu prețuri între 156.000 și 178.000 de lei. De asemenea, RA-APPS va mai vinde câte o parcelă de 1.439 de metri pătrați, cu prețul de 178.000 de lei, 1.490 metri pătrați – 216.000 de lei, 1.506 metri pătrați – 186.000 lei și 1.516 metri pătrați – 220.000 lei.
Sumele precizate anterior sunt fără TVA, care se va adăuga la prețurile de achiziție a terenurilor.