Donații

Terenuri oferite gratuit bisericilor de către Primăria Suceava

Două suprafețe de teren, una de aproape 2.000 de mp și alta de 228 de mp, au fost atribuite de Primăria Suceava în folosință gratuită către două biserici, una ortodoxă și alta penticostală, în ultima ședința de Consiliu Local.
Astfel, parohiei “Izvorul Tămăduirii”, din cartierul Burdujeni, i-au fost acordate două parcele cadastrale care însumează aproape 2.000 de mp, pe care sunt amenajate construcții care deservesc activitatea bisericii.
În aceeași ședință de Consiliu Local au mai fost atribuiți gratuit și 228 de mp de teren Bisericii Penticostale Filadelfia. Terenul, învecinat clădirii bisericii, care se află pe strada Narciselor, în cartierul George Enescu, va fi utilizat pentru construirea unei grădinițe – Grădinița Bisericii Penticostale Filadelfia.

Recomandări

Primarul din Rădăuți, Bogdan Loghin, solicită demisia prefectului Traian Andronachi, pe care îl acuză că s-a implicat ilegal în activitatea Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților

Biserica penticostală „Maranata” din Rădăuți va construi un liceu și o școală gimnazială în acest municipiu

Preotul Alexandru Lungu și polițistul Daniel Ceclan vor să construiască un spital pentru copii și mame în Suceava