Investiție

Terenul de sport al Colegiului „Samuil Isopescu” va fi modernizat de Primăria Suceava



Terenul de sport de la Samuil Isopescu care va fi modernizat de Primăria Suceava
Terenul de sport de la Samuil Isopescu care va fi modernizat de Primăria Suceava

Municipalitatea suceveană continuă și anul acesta să se ocupe de modernizarea terenurilor de sport aferente unităților de învățământ, oferind astfel sucevenilor posibilitatea de a practica sporturile preferate într-un mediu propice.
„Vrem să mai modernizăm un teren de sport. După ce am făcut un teren de sport modern la Școala Nr. 8 din George Enescu și la Școala Nr. 10 din Burdujeni, de această dată ne ocupăm de modernizarea terenului Colegiului Tehnic «Samuil Isopescu»”, a declarat primarul Sucevei, Ion Lungu, care a precizat că pentru această investiție este prevăzută în bugetul local al acestui an suma de un milion de lei.
Terenul de sport care trebuie refăcut și modernizat cu suprafață elastică are o suprafață de 2.396 de mp, durata de execuție fiind de 90 de zile.
Procedurile pentru licitație sunt deja demarate, încât, dacă nu vor exista contestații, investiția are mari șanse să fie realizată în vara acestui an.



Recomandări

Modernizări majore, realizate sau în curs de realizare, la toate școlile și grădinițele din Salcea, pentru 1.600 de copii și tineri

Un proiect de reparații capitale și de modernizare a Muzeului de Științele Naturii din Suceava va fi depus pentru finanțare cu fonduri europene

Un proiect de reparații capitale și de modernizare a Muzeului de Științele Naturii din Suceava va fi depus pentru finanțare cu fonduri europene