TEREBLECEA (I). În 11 martie 1446 „Telibecinții pe Siret”, era dăruit, de Ștefan Vodă, fiul lui Alexandru cel Bun, mănăstirii Neamțului, sătenii fiind scutiți de dan, posad, iliș, podvod, deseatină de albine și de porci, lucrul la cetate, mori și iazuri. În 22 august 1447, acest aparent privilegiu pentru săteni este întărit, la scutiri adăugându-se și plata de jold. Aceeași întăritură s-a obținut, în favoarea călugărilor de la Neamț, și în 1454, dania fiind întărită și în 6 iunie 1446, când și biserica satului este dăruită mănăstirii Neamț, și în 8 decembrie 1454, dar și în vremea lui Ștefan cel Mare (1 aprilie 1470).
În 15 martie 1490, dintre bisericile întărite de Ștefan cel Mare Episcopiei de Rădăuți, se afla și „a 14-a biserică, cu popă, la Telebecinți”.
În 2 februarie 1508, când se întărește mănăstirii Neamțului stăpânirea asupra satelor Trestiana și Tereblecea, este menționat și proprietarul anterior al satelor, fiul lui Bârlici. Mănăstirii îi sunt întărite „satul Telebecințe pe Siret și cu mori, și alt sat Tristianeț sub bucovină”.
În 1 septembrie 1668, satul Tereblecea (în limbile turcă și tătară, „telebleci” înseamnă „tătari”) era, încă, în proprietatea egumenului Teofil, de la Neamț, care vindea lui Gheorghe Ursachi vistiernic satul „Tereblecea, cu loc de moară pe Siret”, pentru 280 guldeni, 10 boi și un cal, dar se pustiește până în 1670.
În 15 mai 1724, satul aparținea lui Ioan Balș, care îl vindea, pentru 300 guldeni olandezi, lui Calistru, episcopul de Rădăuți, care dorea să-l dăruiască mănăstirii Putna.
Panțirii din Tereblecea se opuneau, în 1748, să plătească dijma de „un leu de căsariu”, iar Grigorie Ghica Vodă poruncea, în 15 ianuarie, la cererea egumenului Putnei, lui Lefter vel căpitan de Ropce să le ia dijma cu forța.
În 1 noiembrie 1761, pentru că egumenul Putnei se plângea că-i este împresurat satul, s-a făcut o nouă stâlpire, hotarele satului Tereblecea fiind marcate de: apa Siretului, moșia Greci de lângă Siret, satul Bârlinți al lui Ștefan Stârcea, poienile lui Hajdău, pârâul Cotovățului, drumul cel mare, drumul ce merge la panțâri, Fântâna Albă, hotarul Stăneștilor, hotarul satului Sinăuți, hotarul satului Greci.
