Terapiile verbale, mai eficiente pe termen lung decât medicamentele antidepresive



Terapiile verbale sunt mai eficiente pe termen lung decât medicamentele antidepresive, potrivit unui studiu recent, care indică faptul că nu există o legătură între depresie și secreția de serotonină, substanța din creier activată de aceste medicamente, informează timesonline.co.uk.
Medicamentele antidepresive, precum Prozac, nu sunt mai eficiente decât un placebo, afirmă psihologul Irving Kirsch, autorul studiului.
În 2009, în Marea Britanie au fost eliberate 39 de milioane de rețete pentru tratarea depresiei, mai mult de jumătate dintre acestea fiind prescrise pentru medicamente din clasa „inhibitorilor selectivi de receptare a serotoninei” (SSRI).
În Marea Britanie, trei milioane de persoane iau antidepresive în fiecare zi. Antidepresive precum Prozac și o nouă clasă de SSRI, precum Seroxat, sunt luate de pacienți pentru a stimula cantitatea de serotonină din creier.
Profesorul Kirsh susține, însă, că aceste medicamente se bazează, de fapt, pe efectul placebo – pacienții se așteaptă ca medicamentele luate să îi facă să se simtă mai bine -, el susținând că „terapiile verbale”, precum psihoterapia cognitivo-comportamentală, sunt mai eficiente pe termen lung.
Alți specialiști afirmă că antidepresivele au, totuși, o influență biochimică extrem de activă și că depresia reprezintă o afecțiune gravă, precizând că pacienții suferind de depresie sunt expuși unui risc de infarct egal cu riscul la care sunt expuse persoanele care fumează 20 de țigări pe zi.