„Terapiile alternative” și Sfânta Scriptură

A căuta fundament scripturistic pentru „terapiile alternative” este un lucru cel puțin lipsit de sens. Doar o viziune limitativă și forțată poate stabili conexiuni între textul sfânt și medicina alternativă sau cea de sorginte New Age. Cine mi-a sugerat această asociere se referea, cu siguranță, la textul din Profetul Iezechiel (47, 12), reluat în Apocalipsă (22, 1-2), unde se vorbește de pomii ai căror frunze sunt tămăduitoare de boli. Sau, probabil, avea în vedere turta de smochine pe care proorocul Isaia a pus-o pe rana lui Iezechia (Isaia 38, 21).
Sfânta Scriptură este cuvântul lui Dumnezeu Sunt unii exegeți sau predicatori care scot în evidență efectele emoliente ale untdelemnului și pe cele dezinfectante ale vinului pe care samarineanul milostiv le toarnă pe rănile celui căzut în mâinile tâlharilor, după mărturia Mântuitorului, din cunoscuta parabolă (Luca 10, 34). Însuși Sfântul Apostol Pavel recomanda ucenicului său Timotei puțin vin, ca și tonifiant, pentru boala sa de stomac (I Timotei 5, 23).
La fel, în cartea Facerii, se recomanda mandragora împotriva sterilității (Facere 30, 14), Apocalipsa recomanda alifie (colir?) pentru ochi (Apocalipsa 3, 18); iar când Hristos a fost răstignit, I-au dat să bea smirnă, ca anestezic.
Referirile la diverse unguente și balsamuri cu rosturi tămăduitoare sunt numeroase în Sfânta Scriptură. Pentru creștini, Sfânta Scriptură este cuvântul lui Dumnezeu, revelând adevărurile divine necesare mântuirii noastre. Dar, în același timp, reflectă cultura unei anumite perioade istorice, deci și elemente de farmacologie specifice timpului și care, desigur, se bazau doar pe produse naturale. Altele nici nu existau. Cercetând alte izvoare contemporane Sfintei Scripturi, ne dăm seama că aceste „rețete” sunt însoțite adesea de recomandări de natură folclorică, uneori magică.
Vindecător? Uneori, aceste recomandări aveau și caractere ezoterice, elemente ce se păstrează până azi, pe alocuri, fără ca cei mai mulți să înțeleagă originea lor. De exemplu, când medicii egipteni scriau rețete, înscriau și numele zeului tămăduitor, Amon-Ra, notând în colțul din stânga literele „Ra”, arătând că tămăduirea este în mâinile zeilor. În medicina greacă antică, pe rețete se înscria simbolul zeului medicinei, Esculap, paharul și șarpele, rămase până azi simbol al artei medicale.
Prin intermediul medicului și filosofului hispano-arab Avicena, acest obicei pătrunde în Europa medievală. Astfel că medicii creștini occidentali, care erau în special călugări, foloseau însemnele îngerului tămăduitor, Arhanghelul Rafael (cf. Tobit, cap. 6), fapt pentru care înscriau pe rețete literele „Rp” (de la „Raphaelus”). Acest obicei a rămas până azi: pe rețetele medicale găsim inscripția „Rp”, care nu înseamnă doar „rețetă prescrisă”; sensul său se pierde în cel mai îndepărtat Ev Mediu: vindecarea se pune sub semnul și puterea Arhanghelului Rafael – Vindecătorul.
Adevărurile din Scriptură Că acestea sunt totuși lucruri marginale cuprinse în Sfânta Scriptură o spune și Fericitul Augustin: „Nu se scrie în Evanghelie că Domnul ar fi zis: Vă trimit Mângâietorul ca să vă învețe cum merg soarele și luna. El voia să formeze creștini, nu matematicieni”.
Iar Galileo Galilei, care a simțit pe pielea proprie echivocurile în care se poate cădea atunci când se citește rău Sfânta Scriptură, îi scria abatelui B. Castelli: „Autoritatea Duhului Sfânt vrea doar să-i învețe pe oameni acele adevăruri care, fiind necesare mântuirii lor și depășind orice discurs omenesc, nu pot fi cunoscute prin nici o știință și pe nici o altă cale, decât numai prin însăși gura Sfântului Duh”.
Așadar, să facem distincție între ceea ce ne învață Sfânta Scriptură referitor la mântuirea noastră și ceea ce se leagă direct de cultură și timp, reflectând un anumit context istoric. Căci ce au a face referințele farmaceutice biblice cu „terapiile alternative” specifice mișcării New Age?
(Arhimandrit Dr. Iuvenalie Ionașcu)