Copiii cu autism din sistemul de protecție socială, dar și din comunitate, pot beneficia gratuit de terapie în Centrul de Recuperare pentru Copilul cu Dizabilități Suceava, situat pe bulevardul George Enescu nr. 6, telefon 0372 766 357. Prin intermediul proiectului „Și ei trebuie să aibă o șansă! Program de sprijin pentru integrarea socială și profesională a persoanelor cu tulburări de spectru autist”, Fundația „Romanian Angel Appeal” asigură instruirea în „intervenții terapeutice pentru persoane cu autism” a psihologilor implicați în activitatea centrului, precum și dotarea cu materiale specifice de lucru.
Terapie centrată pe nevoile specifice ale fiecărui copil
Șefa Centrului de Recuperare pentru Copilul cu Dizabilități Suceava, Sabine Maria Bordeian, ne-a spus că „activitățile desfășurate în cadrul centrului se bazează pe principiul individualizării (profesionistul lucrează pentru fiecare persoană) și principiul personalizării (intervenția este adaptată problemelor specifice fiecărei persoane în parte), precum și pe implicarea activă (consultare și participare) a familiei”. Ea a mai completat că serviciile oferite beneficiarilor din comunitate se adresează copiilor cu dizabilități, nu numai cu autism, și familiilor acestora și au la bază evaluarea psihologică și terapie de recuperare, centrată pe nevoile specifice ale fiecărui copil (inclusiv terapie ABA), care constau în dezvoltarea și îmbunătățirea abilităților cognitive, stimularea și dezvoltarea limbajului, însușirea deprinderilor de autonomie personală, în funcție de realitățile copilului, dezvoltarea abilităților motrice și de socializare, asistență psihologică pentru părinți: consiliere și sprijin – transfer de competențe în scopul continuării terapiei la domiciliu.
Numărul copiilor cu autism, în creștere
Din păcate, capacitatea centrului, pentru beneficiarii din comunitate, este de doar 16 locuri. Serviciile sunt asigurate gratuit de o echipă pluridisciplinară formată din psihologi, logoped și educatori. Sabine Maria Bordeian ne-a mai explicat că obiectivele stabilite pentru fiecare copil în parte, printr-un plan de intervenție personalizat, revizuit periodic, sunt atinse în cadrul ședințelor de psihoterapie, logopedie, ludoterapie, meloterapie.
În județ, circa 300 de copii sunt diagnosticați cu autism, o boală ce poate afecta comportamentul unui copil, modul în care acesta gândește, comunică și interacționează cu ceilalți. Nu este vorba de o afecțiune psihică, așa cum mulți ar fi tentați să creadă, ci de o tulburare severă de dezvoltare neurobiologică, tulburare care-i închide pe acești copii într-o lume a lor, în care cu greu se poate pătrunde. Dr. Adriana Istocescu, medic specialist în neuropsihiatrie infantilă, a declarat că numărul copiilor cu autism cunoaște o curbă ascendentă. În urmă cu 20, 30 de ani, a explicat ea, această afecțiune se întâlnea în mod excepțional, la doi, trei copii pe an, pentru ca în momentul de față să se înregistreze și câte trei cazuri noi pe lună. Pentru a fi înțeleși, recuperați și redați societății, acești copii au nevoie de o atenție și o îngrijire speciale, însă lipsa unei strategii la nivel național îi lasă pe părinți să se descurce singuri, cum pot, cu creșterea, terapia și educarea lor. Singurul suport pe care părinții îl primesc din partea statului constă în câteva medicamente gratuite, acordate prin sistemul de asigurări de sănătate.