Terapie pentru dependența de sex, la Centrul „Sfântul Nicolae” al Mitropoliei Moldovei și Bucovinei



Aproximativ 30 de bărbați și femei din Iași participă, săptămânal, la întâlniri organizate de Centrul „Sfântul Nicolae” aparținând Mitropoliei Moldovei și Bucovinei (MMB), care au ca scop tratarea dependenței de sex, transmite corespondentul MEDIAFAX.
Centrul din Iași funcționează de la începutul acestui an, iar potrivit preotului Iulian Negru, coordonator al instituției, ideea înființării unui grup de suport pentru dependenții de sex a venit ca urmare a experiențelor pe care acest centru le are în tratarea altor dependențe.
„Multe persoane vin la noi cu problema pe care o au legată de alcool, dar descoperă că au și alte dependențe, inclusiv cea legată de sex. Dezvoltarea tehnologică a facilitat accesul la pornografie, factor care duce la dependența de sex. Una e să trăiești într-un mediu fără vicii și altceva e să trăiești în locuri unde există pornografie sau nimfomanie”, a declarat, marți, presei preotul Iulian Negru, coordonator al Centrului „Sf. Nicolae” al Mitropoliei Moldovei și Bucovinei.
Potrivit acestuia, cei mai mulți dependenți tratați la Centrul „Sf. Nicolae” au studii superioare și vârsta cuprinsă între 35 și 45 de ani. În cazul unei persoane dependente de sex, ședințele de terapie se desfășoară de două ori pe săptămână, timp de două luni, iar la aceste ședințe participă aproximativ 30 de bărbați și femei.
Psihologul Nicoleta Bujoreanu, din cadrul Centrului „Sf. Nicolae”, susține că preocupările sexuale exagerate afectează comportamentul persoanei respective iar în unele cazuri pot duce chiar la divorț.
În cadrul Centrului „Sf. Nicolae” al MMB funcționează și grupuri de suport și terapie pentru dependenții de alcool, nicotină, droguri și jocuri de noroc.



Recomandări

100 de copii și tineri, prezenți la a XVII-a ediție a Concertului de colinde organizat de Asociația „Sfântul Mitropolit Dosoftei”

100 de copii și tineri, prezenți la a XVII-a ediție a Concertului de colinde organizat de Asociația  „Sfântul Mitropolit Dosoftei”
100 de copii și tineri, prezenți la a XVII-a ediție a Concertului de colinde organizat de Asociația „Sfântul Mitropolit Dosoftei”