„Țeranii noștri”



„Țeranii noștri”
„Țeranii noștri”

„Țeranii noștri”
Țeranii noștri au sărăcit cu totul în timpul așa numitului «progres economic», pentru că nu numai tot venitul muncii lor dară și capitalul carele îl aveau în pământ au fost înghițit de camete. Aceste urmări funeste au fost început a fi paralisate prin negoțul cu vite ce’l făceau cu România, căci cumpărau vite eftine în România, lucrau cu dânsele pământul ce li-a rămas, și apoi le vindeau cu oarecare câștig. Libera comunicațiune cu România li-a ajutat mai mult decât legile făcute altmintrea cu intențiune bună în contra cămătăriei, dară carile au putut să fie numai paliative în contra stoarcerii lor prin camete în decurs de mai bine de un deceniu”.
„Revista Politică”, Anul II, nr. 2, Suceava, 1 Iuniu 1887.
„Slujbă în chip deosebit la mănăstirea Putna”
Din dorința IPS Mitropolitului Visarion la 2 Iulie a.c., se va sluji în mănăstirea Putna parastasul anual la mormântul lui Ștefan Vodă cel Mare, în chip deosebit. La această pornire vor lua parte toți stareții mănăstirilor bucovinene. De asemenea s-a dispus ca pe viitor și la celelalte mănăstiri să se deie o grijă deosebită zilelor în care se fac pomenirile ctitorilor voievozi și vlădici, care le-au zidit sau le-au ajutat în trecut”.
„Glasul Bucovinei”, Anul XIX, nr. 4845, 1 iulie 1936.
„Bilanț la…rece”
Contabilul de la depozitul de combustibil din Cîmpulung s-a…«fript» la aragaz. Nu-i vorbă că s-a și «jucat cu focul»: întocmind 8 procese verbale false de transfer de butelii, a intrat în posesia acestora și a început comerțul ilicit cu ele. Îi «ardea» pe cumpărători. Strînsese 11.000 lei, negoțul devenise înfloritor până în clipa cînd au intervenit organele de urmărire penală. Contabilul, ce transformase în casierie propriile buzunare, își face acum bilanțul…la rece”.
„Zori Noi”, Anul XXV, nr. 7310, Suceava, Marți 22 iunie 1971.



Recomandări