Teoria norocului și a ghinionului

În principiu, nu sunt de acord cu ideea că norocul are un rol important în sport. Sigur că poți vorbi de puțin noroc atunci când mingea șutată spre poartă lovește bara, iar apoi, în loc să iasă afară, se duce în ațe. Tot de noroc este vorba și dacă o bilă ratată la snooker lovește colțul buzunarului, după care mai lovește vreo altă bilă, alt colț, și în cele din urmă intră în buzunarul din cealaltă parte a mesei. Ori la golf, când bila aia mai mică decât mingea de tenis se duce de nebună fix în gaura aflată la 182 de metri distanță. E vorba de câte o doză infimă de noroc, din cele care dau farmec competiției, indiferent despre care sport vorbim. Dar să dai vina doar pe norocul adversarului, iar tu să te dai mereu lovit de ghinion, pierzând tot ce se poate pierde, inclusiv meciuri presupuse ușoare, fără să-ți asumi măcar o fărâmă de vină, e cel puțin ciudat. Și specific sportivilor români. Cei cu adevărat puternici și care își cunosc exact valoarea pot să aibă câte un moment de ghinion, dar când se trage linia finală, îi găsești acolo unde trebuie, adică în frunte. M-am gândit la toate astea plecând de la două nume: Real Madrid și Simona Halep. La Real, faptul că la un moment dat a cedat locul 1 a fost bucățica aia de ghinion despre care aminteam. Dar nici o clipă nu a dat senzația că poate rata titlul. Iar asta s-a și petrecut: a câștigat La Liga mult mai clar decât ar lăsa să se creadă cele doar 3 puncte avans. Simona Halep a avut însă ghinion. Acela de a se accidenta când era pe val în finala de la Roma. De ani de zile o tot așteptăm fie să câștige un turneu de Grand Slam, fie Masters-ul din finalul sezonului, fie să urce pe locul 1 în clasamentul WTA. Iar ea are mereu ghinion. Ani de-a rândul ne-a tot spus că n-are loc de Șarapova și/sau de Serena. Acum, ambele sunt pe tobogan. Face cineva pariu că Simona n-o să câștige nici un turneu de Grand Slam și că n-o să urce vreodată pe locul 1? De ce? Vorba ăluia: „Ghinion!”.