Teofan: Remarca preotului Chirilă „Muncim ca domnul primar să iasă cu majoritate”, glumă neinspirată



Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, IPS Teofanm, califică remarca preotului Florin Chirilă din timpul dialogului purtat, joi, la Iași, cu premierul Victor Ponta: „Muncim, ca domnul primar să iasă cu majoritate” drept o glumă neinspirată, care nu-și avea rostul
Într-un comunicat transmis, luni, de Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, IPS Teofan, se arată că dialogul purtat, joi, în curtea Catedralei Mitropolitane între preotul ieșean Florin Chirilă și Victor Ponta a fost unul neoficial, care „nu denotă vreo implicare în campania electorală”, transmite corespondentul MEDIAFAX.
„De astfel, este ușor de sesizat, urmărind imaginile video cu reacțiile celor prezenți la dialog, că intervenția preotului este percepută ca o glumă, chiar dacă una neinspirată și care nu-și avea, cu siguranță, locul într-un astfel de cadru. Așadar, ne delimităm fără niciun fel de echivoc de orice afirmație sau acțiune care ar putea angaja electoral Arhiepiscopia Iașilor”, se arată în comunicatul semnat de mitropolitul Moldovei și Bucovinei, IPS Teofan.
În același comunicat, IPS Teofan arată că, la începutul acestui an, a atras atenția în multe rânduri, la ședințele preoțești sau în alte împrejurări, asupra respectării cu strictețe a deciziei Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române cu privire la neimplicarea clerului în atitudini cu accent electoral.
„Nădăjduiesc că se va respecta întrutotul această hotărâre și că se vor evita pe viitor cuvintele interpretabile, fie ele spuse din curtoazie sau din spirit de glumă, clericii fiind conștienți cât de mari pot fi problemele pe care le creează astfel de remarci”, afirmă mitropolitul Teofan.
Deputatul PDL Nicușor Păduraru a adresat, vineri, o scrisoare deschisă mitropolitului Moldovei și Bucovinei, în care îi cere să corecteze eroarea unui preot ieșean, care i-a spus, joi, premierului că muncește ca primarul Gheorghe Nichita să iasă cu majoritate.
„Am avut neplăcerea să ascult o declarație a unui prelat ieșean adresată premierului Victor Ponta: «Muncim ca domnul primar să iasă cu majoritate». Exprimarea acelui prelat denotă o implicare activă din punct de vedere politic în campania electorală, aruncând prin cuvintele folosite o umbră asupra mai multor preoți, implicați într-un mod organizat”, se arată în scrisoarea trimisă de deputatul PDL mitropolitului Moldovei și Bucovinei.
Nicușor Păduraru îi solicită mitropolitului să intervină în cazul unor „astfel de derapaje”.
Vineri, un post de televiziune a redat discuția dintre premierul Victor Ponta și preotul Florin Chirilă, șeful Corpului de Inspecție și Control din cadrul Centrului Eparhial Iași, în care acesta din urmă îi spune lui Ponta: „Muncim ca domnul primar să iasă cu majoritate”.
Discuția a avut loc în curtea Catedralei Mitropolitane, după ce Ponta i-a adresat preotului ieșean întrebarea „Ce mai faceți?”.
„Ce să facem? Muncim ca domnul primar (Gheorghe Nichita – n.r.) să iasă cu majoritate”, a spus preotul Florin Chirilă, moment în care Victor Ponta și Gheorghe Nichita, aflat lângă premier, au râs.