Noul ministru de Finanțe, Eugen Teodorovici, a fost întrebat de presă ce anume colecționează, cu recomandarea că este mai bine să spună de pe acum, aluzie la fostul ministru Vâlcov cercetat de DNA, premierul Ponta sfătuindu-l în glumă pe Teodorovici să nu cadă „în capcană” și să răspundă: „Mașinuțe”, informează Mediafax.La finalul unei conferințe pe teme economice, în care Eugen Teodorovici a fost prezentat de către premierul Victor Ponta drept viitorul ministru de Finanțe, post rămas vacant după demisia lui Darius Vâlcov, cercetat de DNA pentru trafic de influență, jurnaliștii i-au spus lui Ponta că au o ultimă întrebare, destinată însă lui Teodorovici, și anume ce obiecte colecționează acesta.”L-am întreba pe ministrul Teodorovici dacă și ce colecționează, pentru că suntem în România în care, domnule ministru…mai bine declarați acum dacă și ce colecționați”, au spus jurnaliștii.Premierul Victor Ponta, după câteva secunde de ezitare, i-a spus, zâmbind, lui Teodorovici: „Nu, nu cădea în capcană din prima !”. Teodorovici, la rândul său, a răspuns că tot ceea ce deține este prezentat în declarația sa de avere.”În declarația de avere, acolo este tot ce am, altceva nu”, a spus viitorul ministru al Finanțelor.
