Teodorovici: Canabisul ar putea fi legalizat și utilizat în scopuri medicinale

Canabisul ar putea fi legalizat și utilizat în scopuri medicinale, a anunțat miercuri ministrul Finanțelor, Eugen Teodorovici. El a mai spus că nu este momentul unei dezbateri pentru utilizarea canabisului în scop recreațional.
”Am discutat și eu ieri cu doamna ministru Pintea și am aflat că este o astfel de comisie care se întrunește la nivelul Ministerului Sănătății pentru a se analiza și argumenta legalizarea utilizării canabisului în scopuri medicinale, adică pentru cei diagnosticați cel puțin în zona de cancer în fază terminală. Se ia în calcul legalizarea pentru a se utiliza în acest sens. Medical, este un argument care justifică o astfel de procedură de legalizare și utilizare în scopuri medicinale a canabisului”, a anunțat ministrul de Finanțe, Eugen Teodorovici.
El a precizat că tema a fost dezbătută în cadrul unei comisii a Ministerului Sănătății.
”Nu știu dacă la Guvern (se lucrează la un proiect – n.r.), dar ieri a fost la Ministerul Sănătății la comisia de profil, înseamnă că asta este direcția în care se merge. Este deja o practică europeană și justificarea medicinală o are. Fiind în fază terminală pacienții, probabil că este o cale de a diminua din suferința”, a mai spus Teodorovici.
De asemenea, el a mai spus că nu este momentul unei dezbateri pentru utilizarea canabisului în scop recreațional.
”Sunt multe practici în alte state europene de mult legalizate care aduc avantaje și au argumentele pentru care au fost făcute. Sunt avantaje și dezavantaje. În România, oamenii văd multe dezvantaje pe mai multe subiecte, nu doar acesta. Dar deocamdată nu e momentul să ne pronunțăm”, a conchis ministrul de Finanțe.

Recomandări

Fitoterapia, știința care utilizează plante medicinale cu puteri neașteptate pentru a preveni, atenua sau trata o multitudine de afecțiuni

Dializa peritoneală a început să fie utilizată și la Spitalul de Urgență Suceava pentru tratamentul bolii renale cronice

De pe 15 mai România a intrat în stare de alertă. Vă prezentăm restricțiile complete și măsurile de relaxare anunțate oficial

Finanțele și patronatele au convenit asupra unui proiect de fiscalizare și legalizare a bacșișului

Teodorovici: Comunitățile locale vor putea prelua obiective de infrastructură