Tergiversări

Teodor Atanasiu nu se dă dus din scaunul de ministru

Teodor Atanasiu nu se dă dus din scaunul de ministru
Teodor Atanasiu nu se dă dus din scaunul de ministru

Ministrul suspendat al apărării, liberalul Teodor Atanasiu, a anunțat ieri că nu intenționează să demisioneze din guvern și chiar dacă domeniul are nevoie de un ministru, el așteaptă soluționarea situației sale în justiție.
La peste o lună de la suspendarea sa din funcție prin decretul prezidențial, Atanasiu spune că nu există nici un motiv pentru care să se retragă, întrucât termenul de 45 de zile nu s-ar fi aplicat decât în cazul în care premierul Tăriceanu ar fi numit un interimar. Constituția nu prevede un termen-limită până la care un ministru suspendat trebuie înlocuit, în schimb legea fundamentală spune că șeful executivului trebuie să numească un nou ministru, după 45 de zile de interimat. Or, Ministerul Apărării este gestionat în prezent de un locțiitor, respectiv de secretarul de stat Corneliu Dobrițoiu.
Întrebat cum de și-a schimbat poziția în condițiile în care, în momentul suspendării, declara că va demisiona dacă lucrurile se tergiversează, Atanasiu a spus că încă mai așteaptă aplicarea legii și rezolvarea contestației pe care a depus-o săptămâna trecută, la Curtea de Apel. Atanasiu a mai spus că nu poate da un termen până la care va aștepta și a precizat că decizia de numire a unui nou ministru este una politică, ce trebuie asumată de PNL și de premierul Tăriceanu.
El a adăugat că, deși liberalii au încercat să impună aplicarea legii, președintele nu poate fi forțat, el trebuie doar să își exercite mandatul. “Cred că președintele a avut niște sfătuitori juridici care i-au dat sfaturi greșite”, a mai comentat ministrul suspendat al apărării. El a amintit de varianta pe care o studiază președintele Camerei Deputaților, Bogdan Olteanu, respectiv aceea de a ataca la Curtea Constituțională decretul prezidențial.
Atanasiu a mai spus că nu demisionează, deși ministerul trebuie să fie reprezentat în cadrul dezbaterilor importante pe buget, dezbateri ce vor începe la Parlament. Liberalul păstrează legătura cu MApN și a prezentat, în calitate de lider al PNL și de ministru, proiectele de profesionalizare a armatei, începând cu 1 ianuarie 2007.
“Vorbesc în calitate de reprezentant al PNL, partid ce se află la guvernare, și în caliate de ministru al apărării, chiar dacă am atribuțiile suspendate printr-un decret prezidențial caduc”, a comentat liberalul.
Ca și cum ar fi fost în continuare ministru plin, Atanasiu a vorbit în detaliu despre procesul de selectare a viitorilor ofițeri profesioniști, în condițiile în care, începând de luni, înrolarea se va face doar pe bază de voluntariat. (NewsIn)

Recomandări

Conducerea PNL Suceava a inițiat procedura de excludere a primarului Bogdan Loghin și a numit o nouă conducere la Rădăuți

Primarul PNL de Rădăuți, Bogdan Loghin, dinamitează coaliția de guvernare după anunțul că-l susține pe Nicușor Dan pentru președinția României

Bogdan Loghin s-a întâlnit cu Nicușor Dan și a anunțat că îl susține pe acesta pentru președinția României
Bogdan Loghin s-a întâlnit cu Nicușor Dan și a anunțat că îl susține pe acesta pentru președinția României