Teo Peter

Săptămâna care tocmai s-a încheiat a fost extrem de agitată. Noi dezvăluiri, se diversifică rudele bogate ale politicienilor, Președintele rupe tăcerea, DNA ,,se face că lucrează”, niște caricaturi pot să declanșeze o criză mondială majoră, în timp ce Sharon continuă să ”doarmă.”
Totuși vestea că soldatul care l-a accidentat mortal pe Teo Peter a fost găsit nevinovat i-a dezamăgit și i-a consternat pe foarte mulți români.
Cum a fost posibil? Totul părea foarte clar: accidentul s-a petrecut în București, mulți martori, poliție câtă trebuie, televiziunile au ajuns destul de repede, presa a relatat pe larg ce și cum s-a întâmplat, verdictul unanim acceptat: CRIMĂ. Unanim este un fel de a spune. Trebuie avut în vedere că era vorba de un cetățean român și unul american. Și ce dacă, vor spune unii, justiția și dreptatea este aceeași pentru toată lumea. Poate aici, că până și în America justiția este făcută de oameni și dreptatea tot oamenii o împart.
Nu doresc să emit judecăți de valoare, nu mă pricep și nu e datoria mea s-o fac. Mereu ni se spune că avem nevoie de justiție, că ea trebuie respectată, că se comentează prea mult pe baza deciziilor instanțelor, că cei nemulțumiți totdeauna vor invoca nedreptatea ce li s-a făcut, etc. Totuși ce s-a întâmplat în cazul Teo Peter a scandalizat întreaga națiune provocând reacții și luări de poziție la cel mai înalt nivel în România. Președintele comentează, premierul sprijină, ministrul de externe telefonează, românii se solidarizează și semnează în masă o petiție către americani.
Dacă dorim să vedem ce s-a întâmplat, mai mult ca sigur nu vom afla. Ca exercițiu pur mintal putem avea câteva ipoteze:
Ne aflăm în fața unei erori judiciare flagrante. Avocați pricepuți și interesați au adus argumente în favoarea soldatului american într-un proces în care apărarea aproape nu a existat, singurul român care ar fi putut s-o facă, taximetristul, se agită acum, după, când ar fi fost mai simplu să depună mărturie. În asemenea condiții nu putea fi dat alt verdict, poate chiar și mustrarea scrisă e prea mult.
Sau poate cum ar înclina să creadă mulți români intoxicați de ideea complotului universal împotriva românilor, era normal să se întâmple așa. Da ce putem să avem vreo șansă, oricare dintre noi, în fața americanilor care ”domină și decid” tot ce se întâmplă în lume. Dar ce? (vor spune mulți), e singura dată când toți s-au unit împotriva noastră chiar dacă noi aveam dreptate.
Altă ipoteză care oarecum transcede posibilitatea noastră de a înțelege, lipsa informațiilor și a detaliilor fiind evidentă nu putem decât să presupunem: soldații americani au un statut special și multe țări, printre care și România, au semnat că nu le interesează ce se întâmplă când un militar american comite o fărădelege pentru care ar trebui să fie judecat. Am semnat, nu înțeleg de ce mai comentăm.
Dar dacă (vor spune alții), tot incidentul s-a întâmplat ca la noi, adică presa a exagerat, poliția și-a dat pripit cu părerea, probele au fost produse superficial, nevoia de senzațional i-a determinat pe mulți să nu ia în seamă evidențele și poate că omul nu-i vinovat.
Poate, totuși soldatul a fost nevinovat și nu a putut evita acel nenorocit de accident și că alte cauze trebuie luate în calcul, iar vinovații trebuie găsiți în altă parte. Sigur că putem specula cât dorim, și să ne dăm cu părerea cum vrem, există totuși niște lucruri extrem de clare și noi toți avem nevoie de răspunsuri: Un om a fost accidentat mortal și nimeni nu plătește pentru aceasta. Rămâne să aflăm că de fapt Teo Peter l-a accidentat pe soldatul american.
Sigur trăim în două filozofii diferite despre justiție. Americanii spun că preferă să scape 100 de vinovați decât să fie închis un singur nevinovat. De prea multe ori ne-a interesat să avem un vinovat, nu vinovatul. Este o abordare diferită care trebuie să ne dea de gândit.
Pe de altă parte, justiția ar trebui să dea cât mai puține motive să-i fie comentate deciziile. Aceasta-i subminează autoritatea și încrederea. Din păcate, de fapt de foarte multe ori reacționăm târziu. ”Mai bine mai târziu decât deloc”, ne amăgim singuri! Justiția ține de adevăr. Cât de interesată este la un moment dat societatea să afle adevărul?! În ultimii 16 ani am fugit mereu de adevăr, am refuzat să cunoaștem și să recunoaștem adevărul. Poate fi o explicație de ce justiția arată așa. De fapt Dumnezeu e singurul care judecă, noi oamenii condamnăm. Din păcate cum vrem și când vrem.