Teo Live, la Prima TV, din 20 ianuarie



Teo Trandafir va prezenta, începând cu data de 20 ianuarie, la Prima TV, emisiunea „TEO Live”, un show zilnic dedicat publicului feminin.
Ediția specială TEO Live, care va fi difuzată pe 20 ianuarie, este un preambul la emisiunea pe care vedeta o va prezenta zilnic, la Prima TV, din 21 ianuarie, de luni până vineri, de la ora 16.30 la 18.00.
„«TEO Live» este un show care nu trebuie ratat, fiind un «must see», în special pentru publicul feminin. Teo va transforma emisiunea într-o experiență pozitivă prin interviuri cu celebrități, segmente axate pe perfecționarea de sine și implicarea caritabilă în evenimente”, transmite Prima TV.
Emisiunea se va canaliza spre oamenii obișnuiți, Teo implicându-se în campanii care vor avea ca scop „să ajute și să îndeplinească visele telespectatorilor”.