Spital

Tentativă de suicid la 54 de ani, din cauza soacrei și a lipsei banilor

O femeie în vârstă de 54 de ani, din Adâncata, a ajuns în stare gravă la Spitalul Județean Suceava în urma unei tentative de suicid cu medicamente. Femeia, M.A., a luat un cocteil de medicamente din cauza unor probleme în familie, gestul extrem afectându-i grav starea generală, ea ajungând la Reanimare.
Femeia a povestit ieri că a vrut să își pună capăt zilelor din cauza neînțelegerilor cu soacra și a lipsurilor materiale. M.A. spune că de câțiva ani, de când soțul i-a decedat, locuiește împreună cu socrii și are certuri dese mai ales cu soacra. Din cauză că are pensia prea mică, 2,7 milioane de lei lunar, femeia depinde financiar de socrii săi și apar tot timpul discuții.
Pe fondul unor discuții aprinse, joi seară, femeia a luat un pumn de medicamente decisă să își pună capăt zilelor. „Am probleme tot timpul cu socrii. Soțul îmi este mort, unul dintre cei trei copii ai mei a murit la numai 20 de ani, și situația mea financiară este proastă, trebuind să locuiesc cu socrii mei. Tot timpul nu-i convine ceva soacrei și vrea una și alta, nu îi convine nimic. Supărată pe toate, am luat ce medicamente am găsit prin casă, să termin cu viața”, ne-a spus femeia.
Medicii care se ocupă de caz ne-au declarat că în urma administrării tratamentului necesar, evoluția stării pacientei este bună, ea fiind acum în afara oricărui pericol.

Recomandări

Șoferul care l-a accidentat grav pe locțiitorul comandantului ISU Fălticeni, reținut pentru tentativă de omor, a fost eliberat de un judecător joi după-amiază

Șoferul care l-a accidentat grav pe locțiitorul comandatului ISU Fălticeni, reținut pentru tentativă de omor, a fost eliberat de un judecător joi după-amiază
Șoferul care l-a accidentat grav pe locțiitorul comandatului ISU Fălticeni, reținut pentru tentativă de omor, a fost eliberat de un judecător joi după-amiază

O femeie însărcinată și socrul ei, de 77 de ani, duși la spital după ce mașina cu care circulau a fost lovită de un tir

O femeie însărcinată și socrul ei de 77 de ani, duși la spital după ce mașina cu care circulau a fost lovită de un tir
O femeie însărcinată și socrul ei de 77 de ani, duși la spital după ce mașina cu care circulau a fost lovită de un tir

Soț și soție, trimiși în judecată pentru violențe unul față de altul. Femeia este și arestată, pentru că a lovit cu cuțitul