Din răzbunare

Tentativă de incendiere a două chioșcuri din piață, după un scandal în familie

Un apel la 112 anunța sâmbătă după-amiază că un bărbat a vărsat motorină pe ușa unui chioșc din piața agroalimentară a cartierului Burdujeni, cu intenția de a incendia magazinul. Polițiștii sosiți la fața locului au găsit o femeie de 47 de ani, din municipiul Suceava, care le-a povestit acestora cum s-au petrecut lucrurile. Astfel, potrivit acesteia, cu câteva minute înaintea sosirii echipajului de poliție, a avut o discuție contradictorie cu soțul său, Sorin Adrian P., de 42 de ani, din Suceava, ocazie cu care acesta a luat canistra cu motorină și a stropit ușile și pereții a două chioșcuri din piață, cu intenția de a le incendia. Femeia a povestit în continuare că împreună cu fiica ei a reușit cu greu să-l determine pe bărbat să se oprească și să nu comită fapta. Cele două chioșcuri din piața agroalimentară aparțin firmei celor doi soți. Pentru a evita producerea unui incendiu, polițiștii au solicitat intervenția unui echipaj de la Inspectoratul pentru Situații de Urgență, care a curățat cele două chioșcuri de motorină, pentru prevenirea producerii unui eventual incendiu. Cel care a provocat incidentul a fost audiat de oamenii legii, pe numele lui fiind deschis un dosar penal în cadrul căruia se efectuează cercetări cu privire la săvârșirea infracțiunii de tentativă de distrugere.

Recomandări

Porți deschise la EGGER, care a realizat noi investiții, de 25 de milioane de euro, inclusiv într-un produs inovator

A fost arestat individul care a incendiat două hale din Dumbrăveni, provocând pagube de două milioane de euro