Autoritățile chineze au fost avertizate, luni, asupra riscului unui colaps social în următorii cinci ani din cauza tensiunilor provocate de dezvoltarea vertiginoasă a economiei țării, informează Daily Telegraph în ediția electronică de marți.
Conform unui raport oficial asupra diferențelor tot mai mari dintre bogați și săraci, China se află acum în zona „galbenă”, premergătoare „instabilității sociale”.
„Vom intra în «zona roșie» după 2010, dacă nu vor exista soluții concrete în următorii ani”, se arată în raportul solicitat de Ministerul Muncii și Securității Sociale.
Confirmând aceste temeri, poliția a recunoscut că, recent, în provincia Zhejiang din estul țării ai izbucnit o nouă revoltă, provocată de protestele unor părinți care au acuzat o fabrică locală pentru intoxicațiile cu plumb suferite de copiii lor. În urma confruntărilor, au fost incendiate mai multe mașini și clădiri.
Circa 70 de persoane din localitatea Mei-shan (provincia Zhejiang) au fost rănite în urma confruntărilor cu forțele de ordine. În momentul în care poliția a intervenit pentru a îi aresta pe liderii manifestanților, unii localnici au devenit violenți și au dat foc fabricii care declanșase protestele, au vandalizat birourile autorităților și au incendiat autoturismele de poliție.
Recent, ministrul pentru Securitate Publică a recunoscut că anul trecut s-au înregistrat 74.000 de astfel de proteste, față de 30.000 în anul anterior.Autoritățile chineze au anunțat săptămâna trecută înființarea unor unități speciale pentru a face față revoltelor și au integrat aceste evenimente în categoria actelor de terorism.
Astfel de evenimente sunt semnalate frecvent în multe localități chineze, fiind declanșate de cele mai multe ori de protestele față de corupția oficialilor și degradarea mediului.
Publicitatea crescândă de care au beneficiat – concluziile raportului ministerului au fost publicate în ziarul de stat China Daily – reprezintă un semn al îngrijorării autorităților. Conducerea centrală, reprezentată de președintele Hu Jintao, care a preluat puterea cu doi ani în urmă, s-a angajat să elimine sărăcia și a anulat impozitele în zonele rurale, însă s-a dovedit incapabilă să prevină exploatarea creșterii economice de către representanții autorităților locale.
Încă din momentul lansării reformelor economice, cu peste 25 de ani de ani în urmă, vechile concepte maoiste asupra egalității au dispărut, disparitățile dintre averile cetățenilor Chinei „comuniste” fiind mai mari decât cele ale locuitorilor Taiwanului capitalist.
Biroul Național de Statistică a precizat că, în 2004, veniturile anuale medii în zonele rurale s-au ridicat la o treime din valoarea celor înregistrate în mediul urban, iar discrepanțele se adâncesc în continuare. Cifrele date publicității luni relevă faptul că, anul trecut, Podusul Intern Brut al Chinei a crescut cu peste nouă la sută, veniturile în zonele rurale majorându-se cu doar patru sau cinci procente.