Tensiunea arterială este influențată de alimentație



Cea mai comună cauză a hipertensiunii arteriale este excesul de sare. Foto: AGEFOTOSTOCK
Cea mai comună cauză a hipertensiunii arteriale este excesul de sare. Foto: AGEFOTOSTOCK

Cercetătorii care au realizat harta mondială a metabolismului uman au descoperit niște compuși din urină care arată diferențe surprinzătoare ce influențează tensiunea arterială, determinate nu de gene, ci de alimentație și de bacteriile din intestine, informează Reuters.
Jeremy Nicholson, de la Imperial College din Londra, coordonatorul studiului, publicat în revista Nature, spune că descoperirea poate ajuta la dezvoltarea unor noi medicamente care să regleze tensiunea arterială.
Cercetătorii au analizat mostre de urină prelevate de la 4.630 de persoane din SUA, Marea Britanie, Japonia și China și au descoperit asocieri surprinzătoare cu diferențele de tensiune arterială.
„La un capăt al lumii metabolice avem oamenii din sudul Chinei și la celălalt capăt avem oamenii din Corpus Christi, Texas”, a spus Nicholson. „Și putem cartografia geografic tiparele metabolice”, a adăugat acesta.
„Marea Britanie este cel de-al «51-lea stat», pentru că se aseamănă cu mijlocul Americii. Stilul nostru de viață, dietele alimentare și amestecurile rasiale sunt similare în multe sensuri celor din America”, a spus cercetătorul.
Dieta alimentară și stilul de viață.
Tiparele nu par a fi influențate de gene, a indicat Nicholson, ci de dieta alimentară, stilul de viață și de microorganismele din intestine. Bacteriile din intestinele subțire și gros ajută la digerarea și descompunerea hranei și studii anterioare au sugerat că oamenii și microorganismele din intestinele lor au o adevărată relație de simbioză.
Unii dintre compușii produși de bacterii au efect de medicament, a indicat Nichols.
Cercetătorii au analizat acești produși de sinteză, numiți metaboliți, din urina umană pentru a vedea eventuale asocieri cu diferențele de tensiune arterială. Specialiștii au descoperit până în prezent patru astfel de compuși, însă spun că nu și-au terminat cercetările. Unul dintre compuși este acidul formic, care ar putea fi implicat în procesarea clorurii de sodiu în rinichi. Cercetătorii cred că dacă pot influența metabolismul acidului formic, pot modifica și tensiunea arterială.
Excesul de sare.
Aproximativ un miliard de persoane suferă de hipertensiune arterială (peste 14/9 milimetri coloană de mercur (mm Hg), care poate produce infarct, accident cerebral sau insuficiență renală.
Cea mai comună cauză a creșterii tensiunii arteriale o constituie excesul de sare, însă o dietă bogată în legume și anumite minerale, asociată sportului, poate contribui la scăderea acesteia.
Cercetătorii au mai descoperit că nivelurile înalte de alanină (aminoacid) din urină contribuie la creșterea tensiunii arteriale. De asemenea, s-a mai descoperit că persoanele care mănâncă multă carne și alte produse animale prezintă în organism niveluri ridicate de alanină.