Tenis de câmp

Tenismenii suceveni s-au numărat printre laureații Cupei Orașului Târgu Neamț



Cupa Orașului Târgu Neamț la tenis de câmp a fost un prilej de întâlnire între prieteni
Cupa Orașului Târgu Neamț la tenis de câmp a fost un prilej de întâlnire între prieteni

Municipiul Târgu Neamț a găzduit zilele trecute Cupa Orașului Târgu Neamț la tenis de câmp. Competiția organizată de Tenis Club Bella și Clubul Sportiv Școlar, cu sprijinul primăriei locale, a ajuns la ediția a XVI-a și a devenit una de tradiție, fiind apreciată de jucătorii seniori din toate zonele țării, care vin an de an la Târgu Neamț pentru a se destinde și pentru a se bucura de frumusețea zonei și de ospitalitatea organizatorilor.
Tenismenii suceveni sunt nelipsiți de la acest turneu, numărându-se cam de fiecare dată printre protagoniști. La ultima ediție, neobositul Constantin Bălan, din Gălănești, a reușit să cucerească titlul de campion al categoriei +60 de ani. Alți patru suceveni, este vorba de Costel Chelariu (categoria +50 de ani), Mihai Tipu (categoria +40 de ani), Bogdan Marasin (categoria +30 de ani), și Mircea Ovadiuc, care a făcut pereche în proba de dublu a categoriei +50 de ani cu nemțeanul Lucian Chițu, au urcat pe treapta a doua a podiumului de premiere.
„Suntem bucuroși că toți participanții au plecat încântați de la Târgu Neamț și cu promisiunea că vor reveni și anul viitor. De asemenea, aș dori să mulțumesc pentru sprijin primăriei din Târgu Neamț, pentru că ne susține în promovarea acestui frumos sport la noi în oraș”, a declarat Stelică Airinei, unul dintre organizatorii Cupei Orașului Târgu Neamț, un fervent practicant al tenisului de câmp, care în competițiile naționale de tenis pentru seniori apără culorile clubului Select din Suceava.



Recomandări

Spectacol sportiv de nivel național la Fălticeni: Turneul de tenis de masă AMATUR A+ a deschis Zilele Municipiului

Spectacol sportiv de nivel național la Fălticeni: Turneul de tenis de masă AMATUR A+ a deschis Zilele Municipiului
Spectacol sportiv de nivel național la Fălticeni: Turneul de tenis de masă AMATUR A+ a deschis Zilele Municipiului