Tenis de câmp

Tenismanii juniori suceveni s-au remarcat la Cupa de Vară „Select”

Ștefan Robert Reiner și Toader Patrick Sasu s-au întâlnit în finala Cupei de Vară „Select
Ștefan Robert Reiner și Toader Patrick Sasu s-au întâlnit în finala Cupei de Vară „Select

Cupa de Vară „Select”, o competiție juvenilă aflată în calendarul Federației Române de Tenis, s-a desfășurat zilele trecute la Baza Sportivă „Unirea”, din Suceava, cu participarea a peste 30 de sportivi. Competiția a avut concursuri distincte la categoriile de vârstă 10 ani și 12 ani, fete și băieți, și la 14 ani, fete, reprezentanții Sucevei având evoluții apreciate.
Astfel, întrecerea băieților de 10 ani s-a încheiat cu victoria lui Ștefan Robert Reiner, de la ACS Tenis King Suceava, care l-a învins în finală pe colegul său de antrenament Toader Patrick Sasu, din Gura Humorului, ambii sportivi fiind pregătiți de către Costin Berariu.
O suceveancă s-a impus și în turneul fetelor de 14 ani, este vorba de Maya Ștefania Rotari, de la CS Select, care le-a devansat în ierarhia finală pe Maria Ostroveanu (CSM Onești) și Leia Maria Mocanu, de la Bucovina Tennis Club Suceava.
La fete 10 ani, câștig de cauză Adelina Maria Ușăînchisă, de la ACS Matauasii Câmpulung Muscel, la băieți 12 ani a învins Daniel Bordea, de la Petrodava Piatra Neamț, iar la fete 12 ani campioană a devenit Eva Maria Roșioru, de la Pro Tenis Botoșani.
Arbitrul principal al turneului a fost suceveanul Costel Chelariu.

Maya Ștefania Rotari și Leia Maria Mocanu s-au clasat pe locurile 1 și 3 la Cupa de Vară „Select”
Maya Ștefania Rotari și Leia Maria Mocanu s-au clasat pe locurile 1 și 3 la Cupa de Vară „Select”
Ștefan Robert Reiner și Toader Patrick Sasu s-au întâlnit în finala Cupei de Vară „Select
Ștefan Robert Reiner și Toader Patrick Sasu s-au întâlnit în finala Cupei de Vară „Select

Recomandări

Campionatul județean de Șah Rapid pentru copii și juniori, la Seminarul Teologic „Mitropolitul Dosoftei”