Tendințe în modă pe care femeile le adoră iar bărbații le urăsc



Există câteva tendințe în modă pe care femeile le adoră, dar pe care bărbații le detestă, mai mult sau mai puțin fățiș.
Poate că doamnele și domnișoarele se entuziasmează când poartă o pereche de blugi evazați, inspirați din moda anilor ‘70, sau topuri asimetrice, cu imprimeuri combinate, așa cum poartă Gwen Stefani, însă bărbații nu percep moda la fel.
De fapt, unele tendințe pentru care femeile ar băga mâna în foc sunt considerate de partea masculină cel puțin respingătoare, dacă nu chiar hidoase.
Iată câteva dintre obiectele vestimentare pe care bărbații nu le înțeleg și le acceptă cu greu.
Pe primul loc în clasamentul lucrurilor pe care femeile le poartă cu drag, dar pe care bărbații le detestă se află cizmele Ugg. Tonul pentru purtarea acestui tip de încălțăminte a fost dat de vedetele de la Hollywood, care au fost surprinse purtând cizme Ugg în pauzele de pe platourile de filmare.
Cu toate că se poate spune că nu sunt cele mai frumoase modele de cizme, sunt utile și confortabile atunci când sunt purtate într-o zi aglomerată, care presupune deplasări lungi pe jos.
Ideea este însă ca acestea să fie purtate așa cum trebuie – cu blugi lungi, în nici un caz cu pantaloni scurți, din denim sau din orice alt material.
Salopeta, pe de altă parte, se numără și ea printre piesele vestimentare care nu prea sunt pe placul domnilor.
De altfel, motivul pentru care salopeta se află pe această listă este oarecum justificat: nu oricine arată bine purtând un astfel de obiect vestimentar, nici măcar cele mai svelte dintre doamne și domnișoare.
Și totuși, multe femei se încăpățânează să își cumpere și să poarte salopete doar pentru că sunt la modă – un lucru care nu este deloc plăcut pentru ochiul critic al bărbaților.
Nici șalvarii nu se bucură de susținerea domnilor. Unele vedete – ca de exemplu Julianne Moore și Jessica Alba – au reușit să creeze ținute care au avut pantalonii largi drept element central, lucru care a făcut multe femei să adopte acest stil vestimentar. Și totuși, bărbații sunt de părere că există alte modele și croieli de pantaloni care avantajează mult mai bine silueta feminină, prin urmare, majoritatea a votat: bilă neagră pentru șalvari.
În plus, bărbații au decretat drept hidoasă tendința de a purta sandale împreună cu șosete sau ciorapi trei sferturi.
Poate adeptele stilului nonconformist consideră această combinație reușită, domnii susțin însă că senzualitatea pe care o pereche de sandale fine o conferă unei femei este subminată de ideea de a le purta cu șosete colorate sau dungate.