Tendință de ascensiune a femeilor în funcții politice importante în Europa

Desemnarea lui Segolene Royal drept candidat la președinție al unui mare partid guvernamental se încadrează într-o mișcare încă timidă în Europa, de ascensiune a femeilor în posturi politice de prim-plan, comentează AFP.
Prima femeie care a candidat, în Franța, la alegerile prezidențiale a fost Arlette Laguiller (Lutte ouvriere), care s-a prezentat la mai multe scrutinuri, dar, ca și alte candidate care i-au urmat exemplul – cum a fost ecologista Dominique Voynet -, nu a avut nici o speranță de a obține victoria.
În Europa sunt puține marile partide care au desfășurat campanii sub conducerea unor femei, Margaret Thatcher, prim-ministru al Marii Britanii între 1979 și 1990, și Angela Merkel, aleasă în funcția de cancelar al Germaniei în noiembrie 2005, reprezentând excepțiile de la regulă.
Edith Cresson, premier al Franței în perioada 1991 – 1992, nu a câștigat o campanie electorală națională și, oricum, rămâne, până în prezent, singura femeie care a ocupat funcția de șef al Guvernului în Franța.
Prima femeie aleasă prin vot universal la conducerea unui stat, în Europa și în lume, a fost islandeza Vigdis Finnbogadottir, în 1980. În prezent, în Europa funcția de președinte este ocupată de femei în trei țări – Irlanda (Mary McAleese, realeasă în 2004, după Mary Robinson, aleasă în 1990), Letonia (Vaira Vike-Freiberga, aleasă în 1999 și realeasă în 2003) și Finlanda (Tarja Halonen, aleasă în 2000 și realeasă în 2006).
Femeile rămân însă minoritare în Parlamentele țărilor vest-europene, unde reprezintă circa 19 la sută din numărul total al aleșilor, conform datelor Uniunii Interparlamentare (UIP). Singura excepție este Suedia, unde femeile reprezintă 47,3 la sută din totalul parlamentarilor, iar în alte patru țări (Finlanda, Norvegia, Danemarca și Belgia) proporția este de peste 30 la sută.
Spania, unde femeile reprezintă 36 la sută din numărul membrilor Camerei inferioare și 23 la sută din cel al senatorilor, se clasează pe locul opt la nivel mondial; Germania se află pe locul 15, cu 31 la sută în Bundestag și 18,8 la sută în Bundesrat, iar Marea Britanie pe locul 50, femeile reprezentând 19,7 la sută din numărul total al membrilor Camerei Comunelor și 17,5 la sută în Camera Lorzilor. Italia se clasează pe locul 59, iar Franța pe locul 84.
În Adunarea Națională franceză, femeile reprezintă numai 12,2 la sută din numărul deputaților, iar în Senat – 16,9 la sută. Franța a acordat drept de vot femeilor în 1944, cu 50 de ani după Noua Zeelandă, 13 ani după Spania sau Brazilia și zece ani după Turcia.