Temerile românilor privind siguranța locului de muncă și datoriile au crescut pe final de 2014

Temerile românilor privind siguranța locului de muncă și datoriile au crescut în ultimele trei luni din 2014, comparativ cu trimestrele anterioare, la fel și îngrijorarea asupra economiei, deși per ansamblu indicatorul de încredere al consumatorului a avut în 2014 cel mai înalt scor din 2008, informează Mediafax.Astfel, potrivit Indexului global de încredere a consumatorilor în trimestrul patru din 2014 calculat de Nielsen, temerile cu privire la siguranța locului de muncă au rămas la un nivel ridicat, de 20%, în creștere de la 19% în trimestrul al treilea și cu mult peste nivelul de 9% din trimestrul al doilea.O creștere semnificativă este observată și la temerile cu privire la datorii, care au avansat la 13% în ultimele trei luni ale anului trecut, de la 9% în trimestrul trei. De asemenea, îngrijorările referitoare la economie au continuat să urce, ajungând la un nivel de 10%, față de 8% în trimestrul al treilea și 7% în trimestrul al doilea.Alături de siguranța locului de muncă, datorii și economie, starea sănătății și creșterea valorii facturilor la utilități se numără printre principalele îngrijorări ale românilor.

Recomandări

Leonardo Badea, Prim-viceguvernator BNR: Considerente teoretice și empirice privind procesul de convergență și evoluția cursului real de schimb din perspectiva efectului Balassa-Samuelson

Elevii și profesorii Colegiului Tehnic „Mihai Băcescu” continuă pregătirea profesională în cadrul Acreditării Erasmus+ VET

Deputatul Ioan Balan crede că economia românească trebuie capitalizată pe fondul deficitului de forță de muncă