Deși s-au scris și spus multe despre influența televiziunii asupra minții umane, există, în continuare, multiple nuanțe ale discuției. Cert este că nimeni nu mai contestă caracterul indispensabil al televizorului. El nu mai constituie de mult un element de lux în casele românilor. Însă, ca orice întrebuințare curentă, calea undelor tv generează și excese.
Primul dintre ele ar fi invazia famelică a reclamelor, ca sursă de câștig pentru patronii tv, dar și ca stimul puternic pentru consumul irațional în rândul populației. Apoi, devoratorii bulimici de programe tv reprezintă dovada clară că această formă a comunicării de masă a devenit „a doua natură” pentru foarte mulți dintre noi. „Statul la televizor” este pentru ei o îndeletnicire mai mult decât predilectă. Între pasiunile tinerilor noștri, lectura, bunăoară, a fost de mult înlocuită cu această, impropriu spus, ocupație. „Ce vei face astăzi? Cred că voi sta la televizor.” Din cealaltă parte, îndemnurile vin persuasiv: „Rămâneți în fața micului ecran!” Cu alte cuvinte, îmi propun și mi se propune să nu fac nimic. Doar să privesc, ore în șir, din ipostaza inactivă a țintei pe care o vizează mesajele directe și subliminale provenite din acel ecran (mai mic sau mai mare!).
Privitorul se instalează astfel într-o pasivitate nerodnică, ba chiar vulnerabilă. Ea îl conduce, subtil și eficient, spre o alarmantă diminuare a propriei flexibilități intelectuale. O lipsă totală a reacției, a discernământului. Criteriile unei eventuale selecții dispar pur și simplu. Forma elimină conținutul. Și mai grav este că acest „model” comportamental se extinde și la copiii noștri, de a căror educație moral creștină suntem întru totul răspunzători. Îngrijorarea este, prin urmare, justificată cu atât mai mult cu cât știm toți în ce constă astăzi preponderența emisiunilor incluse în grila televiziunilor comerciale!
Aici intervine aspectul etic al problemei. Responsabilitatea (morală e mult spus; culturală, poate) a celor care furnizează programele tv nu poate fi trezită (sau formată, dacă nu există) decât prin atitudinea celor care privesc emisiunile respective.
Publicul trebuie să știe că există alternative pertinente la știrile cancan, la reality show-ul (!) total infertil în plan cultural sau la divertismentul ignar cu tentă manelistică. Nu-ți poți lăsa propriul sistem de referință să se hrănească, frivol și insalubru, sub influență mediatică, din fenomene maladive de tipul divorțului ostentativ, al bârfei generalizate sau al devoalării impudice a oricărei intimități, comportamente care, împreună cu altele de acest gen, frizează abjecția. Este, pentru noi, adânc vătămător pe termen lung. Pentru modul de existență creștin și nu numai, aceste manifestări sunt total indezirabile. În consecință, trebuie să cauți modalități de a-ți proteja valorile (autentice) și de a le cultiva în același timp. În acest sens, o emisiune alcătuită pe considerente pedagogice, cu un mesaj ziditor, transmis cu decență și cu o estetică veritabilă poate contribui realmente atât la informarea, dar mai cu seamă la formarea noastră sufletească. Posturi care promovează asemenea emisiuni există și, cu toate că nu excelează la capitolul rating comercial, rămân repere de sănătate audio-vizuală în peisajul mediatic tv decadent al zilelor noastre.
(Pr. prof. dr. Marius Daniel CIOBOTĂ, Ziarul Lumina)
