Telescopul spațial Hubble, care a revoluționat astronomia, celebrează 20 de ani de la lansare



Hubble, primul telescop spațial care a revoluționat astronomia și a bulversat viziunea oamenilor despre univers, transmițând pe Terra imaginile uimitoare ale unor galaxii îndepărtate, a celebrat ieri 20 de ani de la lansare, informează AFP.
Lansat pe 24 aprilie 1990 de naveta spațială Discovery, telescopul spațial Hubble a fost plasat pe orbită la o altitudine de aproximativ 600 de kilometri de Terra.
Rezultat al colaborării dintre NASA și Agenția Spațială Europeană (ESA), celebrul telescop a avut parte de un început de „carieră” destul de greoi și nu a putut să devină operațional decât după trei ani de la punerea lui pe orbită.
Oglinda lui principală prezenta un defect de concavitate care a necesitat lansarea unei navete spațiale cu misiunea de a instala un set de oglinzi corectoare. Această misiune, extrem de delicată, a fost realizată în 1993.
Începând de la acea dată, Hubble, o veritabilă mașină de călătorie prin timp, capabilă să se deplaseze și în spațiu, a început să transmită imagini uimitoare cu supernove – explozii gigantice ce marchează moartea unei stele – dar și imaginile altor corpuri cerești.
Una dintre cele mai renumite fotografii realizate de Hubble este cea a marii nebuloase Carene, o „pepinieră” de stele, ce conține inele impresionante de gaze și praf stelar, situată la o distanță de 6.500 de ani-lumină de Terra (un an-lumină înseamnă 9.461 miliarde de kilometri).
Telescopul Hubble a demonstrat existența găurilor negre în centrul tuturor galaxiilor. Înainte de Hubble, oamenii de știință nu aveau nicio dovadă a acestui fapt.
Telescopul spațial, cu o greutate de 12 tone și o lungime de 13,3 metri, a făcut peste 900.000 de fotografii din care cercetătorii au extras imaginile a peste 30.000 de corpuri celeste, multe dintre acestea aflându-se la distanțe imense de Terra.
Cu ajutorul observațiilor făcute de Hubble, astrofizicienii au putut să confirme faptul că universul se află în expansiune și că ritmul acesteia este unul accelerat, reușind să calculeze și vârsta universului – 13,7 miliarde de ani.
Această accelerație rezultă dintr-o forță misterioasă, denumită „energia vidului”, care constituie aproape 75% din univers și echilibrează forța de gravitație.
Restul universului este alcătuit din 5% materie vizibilă și 20% materie neagră.
Printre celelalte descoperiri cu care este acreditat Hubble se numără detectarea primei molecule organice în atmosfera unei planete ce gravitează pe orbita unei stele îndepărtate și faptul că procesul de formare a planetelor și a sistemelor solare este relativ comun în galaxia noastră, Calea Lactee.
După cea mai recentă misiune de întreținere, realizată de Atlantis, în mai 2009, Hubble are la bord două instrumente noi, capabile să pătrundă în istoria universului până la un moment situat la 500 de milioane de ani după Big Bang, considerat momentul în care s-a născut universul.
În ceea ce privește propriul nostru sistem solar, Hubble a detectat schimbări radicale în ceea ce privește direcția vânturilor de pe Saturn și a dovedit faptul că pe planeta Neptun există anotimpuri.
Misiunea navetei Atlantis a permis prelungirea duratei de funcționare a telescopului Hubble cu cel puțin cinci ani. Succesorul său, telescopul spațial James Webb, va fi lansat în 2014.