– Daniel Hrenciuc și-a reluat ieri funcția de adjunct al IȘJ, cu ajutorul unui executor judecătoresc
– Inspectorul general Lucian Lungu a refuzat să-i dea lui Hrenciuc telefon și laptop de serviciu
Teatru în mai multe acte, ieri la Inspectoratul Școlar Suceava. Spectacolul „s-a jucat” cu ocazia reinstalării în funcția de inspector școlar general adjunct a lui Daniel Hrenciuc, care a venit să-și reocupe postul însoțit de un executor judecătoresc, de avocatul său și cu o notificare emisă de executor, care să-l „forțeze” pe generalul Lungu să pună în aplicare o hotărâre a instanței.
Și acesta nu este tot, pentru că spectacolul a continuat în momentul în care Daniel Hrenciuc i-a cerut lui Lucian Lungu să-i dea telefonul și laptopul de serviciu.
Astfel, cele două obiecte au devenit subiect de dispută între „generalii” de la Inspectoratul Școlar. Daniel Hrenciuc a avut surpriza să constate că inspectorul general Lucian Lungu nu dorește să-i dea telefonul de serviciu și nici laptopul, pe motiv că acesta nu are nevoie de ele.
„I-am solicitat domnului Lungu telefonul și laptopul, dar a refuzat să mi le dea, așa că mă voi folosi de telefonul personal, dacă altfel nu se poate”, a spus Daniel Hrenciuc. Telenovela a continuat, pentru că între timp, Lungu s-a mai gândit puțin și l-a anunțat pe Hrenciuc că îi va face pe plac, și-l va dota cu telefon și laptop.
Ieri după-amiază, la încheierea programului de lucru la IȘJ, Daniel Hrenciuc avea telefon și laptop de serviciu. Dacă le mai are și astăzi încă nu se știe, ținând cont de faptul că la IȘJ teatrul poate continua.
– Ministrul Adomniței nu i-a dat încă „undă verde” lui Hrenciuc
Deși a obținut în instanță anularea ordinului de demitere din funcție, Hrenciuc nu a primit de la minister un nou ordin, de numire pe post, așa cum prevede legea, și din acest motiv a apelat la un executor judecătoresc pentru a-și relua funcția.
Hrenciuc a fost demis în luna septembrie a acestui an, după ce, în urma unui control efectuat de MEdCT, acesta a primit calificativul „nesatisfăcător”.
El a atacat în instanță ordinul de demitere semnat de ministrul Cristian Adomniței. Pe 14 noiembrie, instanța de contencios administrativ și fiscal a respins excepția lipsei procedurii prealabile invocate de MEdCT și a admis cererea formulată de fostul inspector școlar general adjunct al județului Suceava, Daniel Hrenciuc, în contradicție cu MEdCT și a dispus suspendarea executării Ordinului 1999/ 04.09.2007 emis de MEdCT până la soluționarea irevocabilă a acțiunii în anulare, cu drept de recurs.
– Camelia Voinescu a primit ordin de încetare a delegației
Daniel Hrenciuc consideră că a fost tratat cu „lipsă de respect”.
„Ministrul nu e deasupra legii, am așteptat mai mult de o săptămână ca domnul Adomniței să pună în aplicare o decizie a instanței”, a spus Hrenciuc. Executorul judecătoresc a trimis o notificare și la MEdCT, prin care solicită respectarea legii și punerea în aplicare a unei hotărâri judecătorești.
În ceea ce privește situația Cameliei Voinescu, cea care a ocupat funcția de inspector general adjunct după plecarea lui Hrenciuc de la IȘJ, aceasta a primit la sfârșitul săptămânii trecute un ordin ministerial, potrivit căruia delegația sa a încetat.






