Un sistem pentru telefonul mobil care indică posesorului momentul optim pentru bronzarea pielii în funcție de locul în care se află acesta va fi lansat în curând pe piață de un mare producător de electronice, informează newscientist.com. Prognozele meteo pot furniza doar un indice aproximativ al razelor ultraviolete din ziua următoare, iar dispozitivele personale de măsurare a razelor ultraviolete (UV) nu sunt foarte precise.
Philips este pe cale de a lansa un sistem prin care telefoanele mobile pot furniza posesorilor date precise și în timp real despre timpul de expunere la soare în funcție de un loc anume.
Rețeaua de telefonie mobilă care pune la dispoziție acest serviciu va utiliza proprii senzori de detectare a nivelului de raze ultraviolete, plasați în toată țara, sau pe cei aparținând departamentului național de meteorologie. De la „celula” de rețea cea mai apropiată de client se transmite în timp real indicele UV calculat în funcție de locul în care se află persoana.
Indicele este transmis prin intermediul mesageriei scrise sau vocale, la cerere ori pe bază de abonament. Dacă posesorul telefonului introduce factorul loțiunii de bronzare va primi și o recomandare în privința perioadei de timp sigure pentru expunerea la soare. Un accesoriu care poate fi achiziționat separat atenționează clientul, prin intermediul unei alarme, că timpul recomandat de expunere s-a încheiat.





