Deși se numără printre lucrurile din viața de zi cu zi cărora nu le acordăm prea mare atenție, telefonul mobil, cafeaua și dușurile prelungite se numără printre factorii care pot dăuna pielii, potrivit becomegorgeous.com.
Anumite activități sau obiecte pe care le considerăm neimportante pot, fiecare în parte și mai ales împreună, să ne afecteze sănătatea și felul în care arătăm. Iată o serie de factori la care oamenii ar trebui să fie atenți dacă își doresc o piele cu un aspect tânăr cât mai mult timp.
Ședințele la saună
Se consideră că sauna este bună pentru piele, pentru că o purifică deschizând porii și permițând eliminarea toxinelor prin transpirație. Însă ședințele dese la saună pot avea efecte adverse asupra pielii, făcând-o să se lase în timp. Nu trebuie să renunți complet la acest răsfăț, dar este bine să îl limitezi.
Telefonul mobil
Telefoanele mobile pot afecta de asemenea pielea în mod negativ, dacă nu suntem atenți, cauzând puncte negre sau coșuri în zona bărbiei și a obrajilor. Pentru a evita ca acest lucru să se întâmple, este bine să ne ștergem cu o soluție antibacteriană în aceste zone, de mai multe ori pe parcursul zilei.
Cafeaua
Aceasta conține antioxidanți, care previn îmbătrânirea prematură a pielii, însă ne poate dezhidrata organismul foarte rapid. Pentru a consuma în continuare acest energizant zilnic fără să dăuneze pielii, este bine să bei și multă apă și să eviți sucurile cu zahăr adăugat.
Neglijarea problemelor de vedere
Vederea slăbită se numără printre problemele care apar adesea pe măsura înaintării în vârstă. Dacă nu mergem regulat la un control oftalmologic, problema se poate agrava și duce, în plus, la apariția ridurilor în jurul ochilor. Ai grijă să mergi anual la un control oftalmologic.
Fumatul pasiv
Chiar dacă nu fumezi sau ai reușit să te lași de fumat, ar fi bine să eviți și ocaziile în care te expui la fumul altora, pentru că și astfel favorizezi formarea ridurilor și îmbătrânirea prematură a pielii.
Dușurile
Se știe că dușul prelungit nu are efecte benefice asupra pielii. Prea mult timp petrecut la duș înseamnă „curățarea” pielii de uleiurile ei esențiale și, de asemenea, trebuie avute în vedere substanțele cu care este tratată apa curentă. Este recomandată limitarea timpului petrecut sub duș, dar și achiziționarea unui filtru pentru apă.