Un bătrân în vârstă de 74 de ani a reclamat la poliție că telefonul mobil i-a fost furat de o persoană necunoscută în timp ce se afla într-o biserică. Bătrânul, Florea C., a sunat la 112 sâmbătă, în jurul orei 16.30, relatând că s-a deplasat la Biserica Sf. Gheorghe din cartierul Burdujeni al municipiului Suceava, pentru a-l ajuta pe părintele paroh la diferite treburi, timp în care a lăsat telefonul pe pervazul unui geam din interior. La un moment dat, bărbatul și-a dat seama că telefonul, evaluat la 300 de lei, nu mai este unde l-a lăsat.
Interesant este că în aceeași zi de sâmbătă, 14 iulie, poliția a fost sesizată de furtul a încă trei telefoane, în toate cazurile însă în condiții diferite.
La 9.50, Rahila S., în vârstă de 42 de ani, a anunțat Poliția municipiului Suceava că în timp ce se afla la lucru într-un bar din cartierul Ițcani o persoană necunoscută i-a sustras telefonul mobil de după tejghea. Prejudiciul a fost estimat la 500 de lei.
Aproximativ două ore mai târziu, Dorina S., în vârstă de 47 de ani, din municipiul Câmpulung Moldovenesc, a anunțat poliția că, în timp ce se afla pe strada Pârâul Morii din localitate, un tânăr cu care s-a intersectat i-a luat din mână telefonul mobil și a dispărut, valoarea prejudiciului fiind de aproximativ o sută de lei.
În fine, în jurul orei 16.00, Verginia A., din Suceava, a sesizat poliția că nepoatei sale în vârstă de 12 ani i-a fost furat telefonul mobil, în timp ce aceasta se afla în fața blocului. Micuța avea asupra sa un telefon în valoare de circa 800 de lei.
În toate cazurile, cel puțin deocamdată, autorii au rămas necunoscuți.