Telefonul Copilului: Numărul sesizărilor privind cazuri de abuz a crescut cu 68 la sută în 2011



Cazurile de abuz asupra copilului sesizate la numărul 116111 au crescut în acest an cu 68 la sută față de 2010, iar numărul copiilor care au necesitat consiliere psihologică a fost cu 132, 48 la sută mai mare, informează, miercuri, Asociația Telefonul Copilului.
Numărul copiilor care au beneficiat, în acest an, de sprijin din partea specialiștilor de la Telefonul Copilului a fost 17.783, în creștere cu cu peste 25 la sută față de antul anterior.
Datele centralizate de Asociația Telefonl Copilului indică faptul că cea mai mare creștere se înregistrează în cazul copiilor se simțeau singuri, triști, neînțeleși, neglijați, discriminați, respinși și au necesitat consiliere psihologică, specialiștii fiind nevoiți să consilieze cu 132,48 la sută mai mulți copii decât în 2010.
În acest an a mai fost înregistrată o creștere semnificativă a cazurilor de abuz asupra copilului, numărul sesizărilor fiind cu 68 la sută mai multe decât în 2010.
„Față de anul 2010, au fost identificate aproape de trei ori mai multe cazuri de abuz sexual asupra copilului și de trafic de minori, respectiv 138
astfel de cazuri. Cu sprijinul instituțiilor abilitate, au fost adoptate cele mai bune soluții pentru stoparea abuzului și înlăturarea efectelor negative produse de situația traumatizantă, iar agresorii sunt condamnați pentru faptele săvârșite”, se arată în comunicatul remis agenției MEDIAFAX.
Asociația Telefonul Copilului a împlinit în 2011 zece ani de existență.
La Gala Societății Civile organizației neguvernamentale i-au fost acordate atât premiul I, cât și premiul II, la secțiunea „Proiecte și campanii de CSR”.
„Nevoia tot mai mare pentru serviciile pe care Asociația Telefonul Copilului le oferă deopotrivă copiilor și părinților ne-a determinat în anul 2011 să extindem programul de lucru până la miezul nopții, de luni până duminică, ceea ce a înseamnat mai mulți asistenți sociali și psihologi care au tratat cazurile de încălcare a drepturilor copilului preluate la 116 111”, se mai arată în comunicatul remis agenției MEDIAFAX.