Programul de lucru al serviciului Telefonul Copilului 116 111 va fi extins până la miezul nopții, începând de marți, decizia fiind luată pentru a putea prelua toate apelurile, având în vedere că în 2010, peste 14.200 de copii au cerut ajutor, numărul fiind în creștere cu 122 la sută față de 2009.
Asociația Telefonul Copilului informează, luni, că odată cu prelungirea programului de lucru a fost suplimentat și numărul de specialiști, încă șapte asistenți sociali și psihologi alăturându-se echipei care preia telefoanele copiilor.
„Decizia de prelungire a programului a fost luată pentru a putea răspunde numărului tot mai mare de apeluri. Astfel, începând cu data de 1 martie 2011, programul de lucru al serviciului Telefonul copilului 116 111 se va derula în intervalul 08.00 – 00.00, iar numărul de specialiști, de la celălalt capăt al firului, se suplimentează cu șapte noi asistenți sociali și psihologi”, se arată în comunicatul remis agenției MEDIAFAX.
La finalul anului 2009 Asociația Telefonul Copilului a numărat 6.384 de copii care au beneficiat de serviciile organizației, pentru ca, la finalul anului 2010, să numere 14.222 de copii, o creștere de 122,7 la sută față de anul precedent.
„Într-un context național influențat tot mai acut de criza financiară, este foarte important ca tot mai mulți copii și părinți aflați în nevoie să știe că nu sunt singuri. Extinderea programului de lucru, până la miezul nopții, al singurei linii de asistență gratuită la nivel național adresată copiilor și părinților, 116 111, este o dovadă în plus că ne pasă. Noul program de lucru și suplimentarea numărului specialiștilor care se află la celălalt capăt al firului, va oferi posibilitatea Asociației Telefonul Copilului de a trata mai multe cazuri de încălcare a drepturilor copilului”, precizează directorul executiv al asociației, Cătălina Florea.
Potrivit sursei citate, numărul apelurilor a crescut, în 2010, cu 31,39 la sută față de anul precedent, fiind înregistrate în total 44.671 de apeluri.
Principalele probleme pentru care copiii au apelat 116 111 au fost: consiliere psihologică (55,58 la sută), abuz (24,65 la sută), probleme educaționale (5,93 la sută).
„Cazurile de abuz asupra copilului sesizate la 116 111 în anul 2010 au înregistrat o creștere de 64,49 la sută, față de anul 2009, respectiv 1.362 de cazuri. Forma de abuz cel mai des întâlnită este neglijarea, 40,02 la sută, urmată de molestarea fizică, în creștere cu 9,04 la sută față de anul 2009, respectiv 34,88 la sută. Celelalte forme de abuz înregistrate sunt: abuz emoțional, exploatarea copilului prin muncă, cerșetorie, privare de libertate, abuz instituțional, abuz sexual, trafic. Cele mai multe cazuri de abuz au avut loc în familie (79,66 la sută)”, se arată în comunicat.
Aproape jumătate dintre cazurile preluate la Telefonul Copilului provin din mediul rural (45,67 la sută), 27,79 la sută din urban și în 26,54 la sută dintre cazuri s-a solicitat confidențialitatea.
Cele mai multe cazuri au fost înregistrate din regiunea Moldova (25,58 la sută), urmată de Muntenia (23,36 la sută), Transilvania (13,92 la sută), București (13,55 la sută), Oltenia (9,28 la sută), Dobrogea (6,36 la sută), Banat (4,27 la sută), necunoscut (3,68 la sută).
În ceea ce privește repartizarea pe județe, cele mai multe cazuri înregistrate au fost din județele Iași, Constanța, Bacău, Vaslui, Teleorman, Giurgiu, iar cele mai puține din Sălaj, Covasna, Alba, Tulcea și Harghita.
Principalele probleme pentru care copiii au apelat 116 111 anul trecut au fost: consiliere psihologică (55,58 la sută), abuz (24,65 la sută), probleme educaționale (5,93 la sută).
„În ceea ce privește consilierea psihologică, preocupările personale, dorința de a-și sprijini prietenii, probleme emoționale determinate de lipsa de comunicare între familie și copii, singurătatea, nevoia de a fi ascultați, de a li se oferi încredere, încurajare, deschiderea unor posibile căi de comunicare și relaționare cu familia, problemele sentimentale sunt situații frecvente în care copiii ne-au apelat”, se mai arată înh comunicat.
Potrivit sursei citate, a crescut și numărul cazurilor consiliate online, solicitările referindu-se, de ce mai multe ori, la consiliere psihologică. Astfel, au fost consiliate online 138 de cazuri, față de 97 în anul 2009.