Comunicare

Telefonie mobilă în 60 de secții de votare



În 60 din cele 1008 secții de votare care vor fi organizate la nivelul județului pentru alegerile europarlamentare și referendumul pentru votul uninominal comunicarea se va realiza prin telefonie mobilă sau prin aparatură de emisie-recepție pusă la dispoziție de Poliția de Frontieră sau de Jandarmi, a anunțat prefectul Orest Onofrei. El a precizat că este vorba de secții din zone unde condițiile tehnice nu permit instalarea de telefoane fixe.
„Fiecare secție de votare, fie că este pentru referendum, fie că este pentru alegerile europarlamentare, trebuie să aibă obligatoriu telefon. Numai acolo unde secțiile de votare vor fi organizate în aceeași încăpere vor fi deservite de un singur telefon”, a spus Onofrei. Prefectul a menționat că pregătirile pentru cele două procese electorale sunt în grafic, apreciind că nu vor fi probleme din acest punct de vedere.
„Sâmbătă și duminică am împărțit buletinele de vot pe secții, astfel încât atunci când vor veni primarii însoțiți de paza obligatorie să le poată lua fără probleme. Zilele acestea trebuie să preluăm și ștampilele de vot”, a mai spus prefectul.



Recomandări

Doi locțiitori ai președinților secțiilor de votare, înlocuiți după ce au postat pe Facebook „glumițe” despre candidați

Dan Filimon, coordonatorul AUR Suceava: „Fiecare român are dreptul să voteze liber, fără constrângeri, iar orice încercare de a controla votul prin mijloace ilegale trebuie expusă și sancționată”
Dan Filimon, coordonatorul AUR Suceava: „Fiecare român are dreptul să voteze liber, fără constrângeri, iar orice încercare de a controla votul prin mijloace ilegale trebuie expusă și sancționată”